MENIU

Seară REGALĂ la Palat.Evenimentul la care sunt prezente patru din cele cinci fiice ale Regelui Mihai

Au trecut mai bine de trei săptămâni de când starea regelui Mihai s-a agravat, iar veștile venite dinspre Casa Regală nu sunt tocmai încurajatoare. Cu toate acestea, o mare parte a Familiei Regale este în România, departe de reședința regelui. Se întâmplă asta pentru că miercuri seară are loc un eveniment în cinstea Corpului Diplomatic de la noi din țară.

Custodele Coroanei va adresa un discurs membrilor Corpului Diplomatic, a informat Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I. Alături de principesa Margareta se vor afla principele Radu, principesa Elena, soţul acesteia, Alexander Phillips Nixon, principesele Sofia şi Maria.

În anul 1997, Regele Mihai a reluat tradiția serilor date de Familia Regală în onoarea diplomaților străini acreditați la București. Primul eveniment a avut loc în decembrie 1997, într-o reședință din București oferită de Guvernul Victor Ciorbea Majestății Sale și Familiei Regale, în preajma Crăciunului și a Anului Nou. Ultima seară oferită de Regele Mihai la București avusese loc la Palatul Regal cu o jumătate de secol înainte, informează Casa Regală a României.

De atunci încoace, Seara regală în onoarea Corpului Diplomatic a avut loc în Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, apoi în Holul de Onoare de la Castelul Peleș și, din anul 2016, în Sala Tronului de la Palatul Regal, locul tradițional al evenimentului anual.

La aniversarea, în martie 2017, a douăzeci de ani de la prima vizită NATO a Regelui Mihai și a Reginei Ana, a fost făcut public palmaresul celor 20 de ani de acțiune publică regală în serviciul țării și al națiunii: 315 vizite regale externe, 10 000 de vizite în comunități din România și Republica Moldova (orașe, comune, sate) și 105 întâlniri cu șefi de Stat din 55 de țări.