MENIU

Se vor schimba regulile la Globurile de Aur

Se vor schimba regulile la Globurile de Aur

Una dintre cele mai prestigioase ceremonii de la Hollywood, Globurile de Aur, care anul acesta a avut loc pe 10 ianuare, va schimba regulile după ce pelicula "The Martian/ Marţianul" a fost desemnat cel mai bun film la categoria comedie/ musical, informează The Guardian.

De asemenea, o altă controversă a ceremoniei din acest an a fost faptul că actorul Matt Damon, interpretul rolului principal din "Marţianul", a primit trofeul pentru cel mai bun rol principal masculin într-un film - comedie/ musical.

Decizia producătorilor de a participa cu "The Martian" la categoria comedie a fost intens criticată de cei din industria cinematografică. Regizorul filmului "Trainwreck", Judd Apatow, a afirmat că cei care produc drame cu tentă umoristică nu ar trebui să "participe la orice categorie au chef" şi s-a întrebat, în mod ironic, dacă filmele în care joacă actori asiatici ar trebui să concureze la categoria "cel mai bun film străin".

Acum, organizatorii Globurilor de Aur, Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), s-au asigurat că astfel de probleme nu vor apărea şi în ediţiile viitoare.

Noua regulă va însemna că "dramele cu accente comice vor intra în competiţie ca drame", potrivit Entertainment Weekly.

"The Martian", regizat de Ridley Scott, a câştigat Globul de Aur pentru cel mai bun film la categoria comedie/ musical, în faţa peliculelor "The Big Short", "Joy", "Spy" şi "Trainwreck", în regia lui Apatow.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
film premii Globurile de Aur