MENIU

Se vor înfiinţa camere de injectare pentru dependenţii de droguri: Când vor fi gata?

<p>Se vor &icirc;nfiinţa camere de injectare pentru dependenţii de droguri: C&acirc;nd vor fi gata?</p>

Agenţia Naţională Antidrog a anunţat că analizează înfiinţarea camerelor de injectare pentru dependenţi, însă societatea trebuie pregătită în acest sens.

Chestorul de poliţie Sorin Oprea a declarat că încă din anul 2013 se discută despre înfiinţarea unor camere de injectare pentru consumatorii de droguri, însă un astfel de proiect nu poate fi pus în practică înainte ca societatea să accepte această problemă.

"Acest demers implică schimbarea mentalităţii. Nu este uşor să spui că ai o cameră de injectare. Acest model funcţionează în ţările care au tradiţie în consumul de droguri şi au specialişti, medici, psihologi, care îi supraveghează în timpul consumului. Suntem deschişi unei astfel de dezbateri, dar societatea ar trebui să accepte o astfel de problemă. Deci trebuie să vedem cât de mult acceptă societatea", a spus directorul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), citat de Mediafax.

Înfiinţarea camerelor de injectare pentru consumatorii de droguri este un subiect analizat cu specialiştii şi societatea civilă, însă, deşi există deschidere pentru dezbateri, un astfel de proiect implică schimbarea de mentalităţii, a mai spus, marţi, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, Sorin Oprea.