Se schimbă vremea în Capitală! Ce ne așteaptă în zilele următoare - Prognoza specială emisă de ANM
Vremea se schimbă și în Capitală, nu doar în țară. Mai exact, mercurul va începe să scadă în termometre, chiar dacă temperaturile rămân în continuare mai ridicate decât normalele perioadei. În plus, va începe să bată și vântul, care la rafală va avea viteze de 40-45 km/h, anunță meteorologii.
Astfel, potrivit prognozei speciale emise de ANM pentru municipiul Bucureștin, în intervalul 05.01.2023,ora 02:00 - 06.01.2023 ora 12:00 , vremea va fi caldă pentru această dată.
Cerul va fi temporar noros, iar în noaptea de miercuri spre joi (4/5 ianuarie) probabilitatea de formare a ceţii va fi ridicată.
”Vântul se va intensifica temporar pe parcursul zilei de joi (5 ianuarie) cu viteze la rafală de 40...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar în timpul dimineţilor se vor înregistra temperaturi de 3...6 grade”, transmite ANM.