MENIU

Se schimbă salariile din 2016. Ce va conține noua lege a salarizării unitare

<p>Rovana Plumb, ministrul Muncii</p>

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, spune că se lucrează în prezent la o nouă lege a salarizării unitare în sistemul bugetar. 

Legea salarizării. Salariul minim pe economie va fi 1.200 de lei, începând cu ianuarie 2016, iar cel mai mare salariu va fi cel al președintelui României, care va fi egal cu cel al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al premierului, al președintelui Camerei Deputaților și al președintelui Senatului, a declarat, marți, ministrul Muncii, într-o conferință de presă.

Legea salarizării. "Suntem în momentul de față în situația de a calcula anumite scenarii, împreună cu Ministerul de Finanțe. Imediat vom intra în dialog, ca și până acum, cu partenerii noștri sociali, dar ne vom consulta și cu ceilalți colegi ai noștri din Guvern care gestionează domeniile din sectorul bugetar", a explicat ministrul.

Legea salarizării. "Așa cum am propus, cel mai mic salariu va fi 1.200 lei, salariul minim pe economie începând cu ianuarie 2016. Cel mai mare salariu va fi cel al președintelui, egal cu cel al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, egal cu al premierului, egal cu cel al președintelui Camerei Deputaților și al președintelui Senatului", a precizat Rovana Plumb, potrivit Agerpres.

Legea salarizării. În ceea ce privește declarația ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit căreia salariul de ministru ar fi mic, Rovana Plumb a declarat că "problema se pune în ceea ce privește motivarea personalului din tot sectorul bugetar".

Legea salarizării. "Ceea ce am reușit noi să facem pentru anul acesta a fost să creștem salariile doar în cele două sectoare cheie: sănătate și educație. Acum ne uităm către tot sectorul bugetar: administrația publică locală, administrația publică centrală pentru că, într-adevăr, aici nu au mai fost făcute majorări, iar motivarea personalului nu există", a subliniat ministrul Muncii.

Legea salarizării. La finalul lunii ianuarie, Rovana Plumb declara că există o suprapunere a claselor de salarizare, după ce a crescut salariul minim pe economie la 975 de lei.

Legea salarizării. "Cert este că în momentul de față avem o suprapunere a claselor de salarizare ca urmare a unei măsuri bune, benefice pentru toți salariații din România: creșterea salariului minim pe economie, care, după cum bine știți, acum este de 975 lei, iar de la 1 iulie va fi 1.050 de lei și, bineînțeles, cele două sectoare bugetare foarte importante — sănătatea și educația unde, începând cu 2014, am prevăzut creșterile de salarii, așa cum ne-am angajat", preciza ministrul Muncii.