Se schimbă stema României într-un mod neașteptat. Cum va arăta
Coroana ar putea fi readusă pe capul acvilei din stema țării, prevede o propunere legislativă adoptată luni de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, scrie Agerpres.
Propunerea legislativă pentru modificarea art 1 din Legea 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului a fost adoptată de Senat cu 101 voturi "pentru", o abținere și două voturi "împotrivă", urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților.
"Stema României simbolizează statul român național suveran, independent unitar și indivizibil. Imaginile care compun stema evocă istoria unui popor, tradiția lui și au darul de a trezi sentimentul național. În absența tradiției, demnității și identității naționale, libertatea și democrația sunt ramuri fără rădăcini. Readucerea Coroanei pe capul Acvilei din stemă are un un rol moral, educativ și demonstrativ, pe de o parte, iar, pe de altă parte, dezbaterea publică asupra Stemei naționale readuce în actualitate valorile și simbolurile pe care le reprezintă", se arată în expunerea de motive a propunerii inițiate de deputatul PNL Grigore Crăciunescu și susținută de alți 48 de deputați PNL, PSD, UNPR și ALDE.
Crăciunescu susține că mai multe țări care au ca formă de stat republica au păstrat sau au repus coroana în componența stemelor lor.
"Este momentul să încheiem cu tot ceea a însemnat perioada comunistă, să ne asumăm trecutul și istoria adevărată. Astăzi prin votul nostru punem încă o piatră la temelia noii democrații obținute cu sacrificii de sânge în iarna anului 1989. (...) Prin readucerea Coroanei pe capul Acvilei, punem punct unei situații care ține de vechiul regim comunist și dovedim că ne integrăm în practica modernă a statelor europene", se mai arată în expunerea de motive.
Potrivit raportului Comisiei pentru administrație a Senatului, proiectul de lege a primit din partea Comisiei Naționale de Heraldică și Genealogie a Academiei Române un punct de vedere favorabil, în sensul că este oportună și întemeiată.