MENIU

Se reduce TVA-ul de la 1 noiembrie. Cine va fi afectat de schimbare

Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă privind aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru servicii precum cazare, servicii de restaurant şi catering, accesul în parcuri de distracţii, dar şi pentru închirierea terenurilor amenajate pentru camping.    

A fost aprobată o ordonanţă de urgenţă prin care se reduce cota TVA în turism (...) Prin actul normativ se propune ca începând cu data de 1 noiembrie 2018, să se extindă aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau a sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; serviciile de restaurant şi de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea; dreptul de utilizare a facilităţilor sportive în scopul practicării sportului şi educaţiei fizice, altele decât cele care sunt scutite prin legislaţie, serviciile constând în permiterea accesului în parcuri de distracţii şi în parcuri recreative”, a anunţat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.

Prin aceeaşi OUG s-a eliminat şi cota redevenţei pentru apa geotermală şi apa minerală naturală utilizată pentru consumului populaţiei la buvetele publice.

„O altă măsură cu impact pozitiv asupra turismului balnear a fost adoptată şi anume OUG care include eliminarea cotei redevenţei pentru apa geotermală şi apa minerală naturală utilizată pentru consumului populaţiei la buvetele publice. Prevederea se va aplica tot începând cu 1 noiembrie 2018. Până acum, cota redevenţei era de 5% din valoarea producţiei şi se plătea la încheierea licenţei sau la eliberarea permisului de exploatare”, a precizat Nelu Barbu.

 

Sursa

Mai multe articole despre:
turism reducere TVA 1 noiembrie