MENIU

Se redeschide traficul pe Valea Oltului, cu două zile mai devreme. Anunțul ministrului Grindeanu

Se redeschide traficul pe Valea Oltului, cu două zile mai devreme. Anunțul ministrului Grindeanu/ Arhivă foto

Circulația rutieră se va deschide pe Valea Oltului începând de astăzi, 7 iulie, de la ora 20.00, conform anunțului făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grideanu. Practic, restricția se ridică mai devreme cu două zile decât termenul prevăzut inițial.

„Am primit de dimineaţă înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august, adică peste două zile, când trebuia să fie dată în circulaţie Valea Oltului, redeschisă pe perioada zilei, se devansează. Lucrările s-au terminat şi din această seară, de la ora 20:00, va fi dată în circulaţie, cu două zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, a declarat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor se arată „mulțumit de cum au lucrat cei de pe Valea Oltului” și a mulţumit Guvernului pentru sprijinul pe care i l-a acordat în luarea decizii de a închide circulația.

Imagini SPECTACULOASE cu defrișările de pe Valea Oltului. A debut șantierul care pune la grea încercare nervii șoferilor -VIDEO

În urmă cu o săptămână, Grindeanu spunea că lucrările erau finalizate în proporție de aproape 75%, fiind „în grafic”.

Ministrul de resort mai preciza pe 31 iulie că după redeschiderea traficului pe Valea Oltului ar mai putea fi restricții doar pe acele porţiuni de trei benzi, adică să fie închisă una dintre acestea dacă va fi nevoie.

Circulația pe Valea Oltului a fost închisă din 8 iulie, pe timpul zilei.