MENIU

Se pune lacătul pe fermele de blănuri din România? Deputații decid azi dacă ne alăturăm celor 21 de state UE

Foto/Arhivă/Inquam

Deputații vor hotărî azi, prin vot, dacă România se alătură celor 21 de state ale Uniunii Europene care au intersiz deja creșterea exclusivă a animalelor doar pentru blană. 

Proiectul 23/2023 (interzicerea fermelor de blănuri începând cu  1 ianuarie 2027) este pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților de azi, înscris la vot final de la ora 11:30. 

În cazul unui vot de admitere, România va deveni a 21-a tara din Europa care reglementează interzicerea creșterii animalelor exclusiv pentru blana. 

Deputatul Gheorghe Pecingină este unul dintre inițiatorii proiectului de lege și susține ferme interzicerea fermelor de animale pentru blană (șinșile și nurci), după cum a anunțat acesta într-o postare făcută pe pagina sa de socializare.

”Am pledat în favoarea renunțării la creșterea industrială a animalelor sălbatice pentru blănuri. În calitate de inițiator al proiectului de lege pentru interzicerea fermelor de animale pentru blană (șinșile și nurci), am reamintit că Senatul României a votat deja favorabil această inițiativă. Acum e rândul Camerei Deputaților să aprobe prin vot acest proiect”, a anunțat deputatul.

Ca să devină lege, proiectul are nevoie de votul Camerei Deputaților, for decizional, promulgarea de la președintele Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial.

Deputatul Gheorghe Pecingină a argumentat și care sunt motivele pentru care a propus o lege pentru interzicerea creșterii acestor animale, în scop comercial.


”Motivele sunt clare: animalele nu trebuie să sufere în numele modei de lux, fermele în care sunt crescute astfel de animale s-au dovedit medii extrem de favorabile pentru răspândirea diferitelor boli (înregistrându-se, de pildă, sute de focare de COVID-19 în Europa și America), exemplarele scăpate accidental în natură din aceste ferme constituie o amenințare pentru biodiversitatea din România (inclusiv cea din ariile naturale protejate), iar 19 țări europene au adoptat deja legislația privind renunțarea la astfel de ferme”, a spus parlamentarul.

Deputatul a informat că în România mai există doar 13 ferme de creștere a animalelor sălbatice pentru blănuri care funcționează în pierdere, ”întreaga industrie fiind într-un declin accentuat, în condițiile în care se renunță din ce în ce mult la hainele din blănuri naturale”.


Alături de reprezentanții unor asociații românești și europene, susțin ca și România să facă ceea ce e corect și moral și să devină, prin votul Camerei Deputaților, cea de-a 21-a țară europeană care renunță la fermele de animale pentru blană.

Mai multe articole despre:
ferme blanuri interzis ferme blanuri