MENIU

Se PRELUNGEȘTE carantina în localitățile Otopeni și Berceni, din Ilfov. Restricții ridicate în Cernica

Se prelungește carantina lângă București

Prefectura Ilfov a anunțat prelungirea cu o săptămână a carantinei în localitățile Otopeni și Berceni din Ilfov. Măsura intră în vigoare joi, 15 aprilie, la ora 22:00. În comuna Cernica, autoritățile au decis ridicarea măsurii. 

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat în şedinţă extraordinară:

- Hotărârea nr. 94 din 15.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparţinător Berceni, judeţul Ilfov;

- Hotărârea nr. 95 din 15.04.2021 privind propunerea prelungirii măsurii de carantinare zonală pentru oraşul Otopeni, judeţul Ilfov.
Propunerile au fost înaintate către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei în vederea emiterii ordinului Comandantului Acţiunii.

În conformitate cu cele de mai sus, şeful DSU, Secretar de Stat dr. Raed Arafat, a emis ordinele de prelungire a carantinei în localitățile precizate.

Tot de joi, de la 22:00, Prefectura Ilfov a decis ridicarea măsurii de carantină zonală pentru comuna Cernica, cu satele aparținătoare Cernica, Bălăceanca, Căldăraru, Poșta și Tânganu.