Se întâmplă într-un spital din România. Fără tichete de masă şi cu SPOR DE GARDĂ redus cu 25 la sută
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a redus cu 25 la sută sporul de gardă acordat celor 140 de medici ai unităţii medicale din cauza crizei financiare cu care se confruntă instituţia, conducerea spitalului urmând să anuleze şi tichetele de masă acordate tuturor celor peste 1.000 de angajaţi.
Cei 140 de medici ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui vor primi, din această lună, sporurile de gardă diminuate cu 25 la sută din cauza crizei financiare cu care se confruntă, la acest început de an, cea mai importantă unitate medicală din judeţ.
În plus, conducerea spitalului a anunţat şi eliminarea tichetelor de masă pentru toţi cei 1.076 de salariaţi ai unităţii medicale, precum şi reducerea sporurilor, la limita minimă prevăzută de lege, acordate salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite, precum cei din secţiile de TBC sau Psihiatrie.
"Deficitul bugetar lunar este de 280.000 de lei, sumă pe care nu o putem recupera decât din capitolul cheltuieli salariale. Astfel, facem o economie de 50.000 de lei cu diminuarea sporului de gardă, 150.000 de lei cu eliminarea tichetelor de masă şi 120.000 de lei din reducerea sporurilor pentru condiţii deosebite", a declarat, miercuri, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vaslui susţin că cei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă nu au de ce se plânge de o subfinanţare a sistemului medical.
"Noi nu avem nicio datorie faţă de spitalul din Vaslui. Bugetul este acelaşi ca şi anul trecut, aşa că nu vedem de ce a apărut această criză. Cred că, de fapt, este o problemă de organizare internă", a precizat directorul CJAS Vaslui, Simona Polak.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui susţine însă că diminuările salariale au fost inevitabile, în condiţiile în care unitatea medicală nu mai are de unde să acopere deficitul bugetar. "Într-adevăr, avem acelaşi buget ca şi anul trecut, însă în 2013 am mai avut economii şi astfel am putut ţine în frâu ceea ce înseamnă cheltuielile salariale. Din păcate, anul acesta nu mai avem efectiv de unde şi angajaţii trebuie să înţeleagă acest aspect", a adăugat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Conducerea spitalului vasluian va lua decizia eliminării tichetelor de masă în cadrul comitetului director de săptămâna viitoare, astfel încât fiecare salariat al unităţii spitaliceşti vasluiene va pierde lunar, în medie, suma de 200 de lei.