MENIU

Se întâmplă într-un spital din România. Demisie în bloc. Unitatea s-ar putea închide

<p>Se &icirc;nt&acirc;mplă &icirc;ntr-un spital din Rom&acirc;nia. Demisie &icirc;n bloc. Unitatea s-ar putea &icirc;nchide</p>

Potrivit preşedintelui Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, Victor Ioniţă, circa 75 la sută dintre medicii de la Spitalul Judeţean Buzău au semnat pentru demisia în bloc, nemulţumiţi că revendincarile lor, între care creşteri salariale mai mari, condiţii bune pentru pacienţi, alocarea a cel puţin 7 la sută din PIB pentru Sănătate, plata corectă a orelor de garda, nu au fost soluţionate.

"Sindicatul a analizat situaţia în care ne aflăm, faptul că veniturile ne sunt insuficiente la nivelul societăţii, că fiecare medic trebuie să mai aibă unu, două joburi pentru a-şi putea asigura traiul, faptul că majorările de 25 la sută anunţate de la 1 octombrie sunt insuficiente, sunt perdea de fum care ascund realitatea. De foarte multă vreme suntem singurii care protejăm interesele cetăţenilor, dacă cerem condiţii mai bune în spitale, cerem pentru pacienţi, faptul că suntem din ce în ce mai puţini - nu vorbesc de centre universitare, deşi şi ele au lipsa de personal -, migraţia generată de veniturile mici, dar şi de îndemnurile politicienilor că medicii cărora nu le convine ceva să plece. Toate astea ne-au adus aici. E o lipsa de respect pentru anii noştri de pregătire, pentru pacienţi, nu se mai poate continuă aşa, mai jos statul nu ne poate împinge. Vrem să recurgem la un protest care să fie perceput acut de guvernanţi, ar putea fi grevă generală sau demisia în bloc, pentru care au optat circa 75 la sută din medicii Spitalului Judeţean", a declarat, pentru Mediafax, dr. Victor Ioniţă.

El a adăugat că Spitalul Judeţean Buzău are 93 de medici, iar, dacă şi-ar da demisia şi 10 la sută din ei, unitatea ar fi pe punctul de a fi închisă. În cazul în care 75 la sută din medici şi-ar da demisia, spitalul va fi în mod cert închis, a spus Ioniţă.

El a afirmat că nu se ştie deocamdată ce formă de protest va fi, dacă va fi grevă generală sau demisie în bloc, această decizie urmând a fi luată într-o întrunire a sindicatului.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Judeţean Buzău, Stanciu Paraschiv, a spus că, dacă toţi medicii care au semnat pentru demisia în bloc vor recurge în final la acest gest, unitatea medicală va fi închisă.