MENIU

Tot mai multe cazuri de copii care amenință că se sinucid din cauza jocurilor. Ce spun psihologii

Tot mai mulți copii sunt dependenți de jocuri. Foto/Profimedia

Autoritățile sunt în alertă, după ce mai mulți copii au amenințat că se vor sinucide, pentru că le-au fost blocate conturile pe platforma de jocuri Roblox. Poliția, împreună cu inspectoratele școlare, trag un semnal de alarmă către părinți și cadre didactice.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, spune că, deși poliția are o structură care se ocupă de infracționalitatea din zona școlară, în astfel de cazuri nu are prea multe pârghii pentru a interveni.

„Cu toate că avem o structură de siguranță școlară, care se ocupă de infracționalitatea în zona școlii, avem puțin insturmente pentru astfel de cazuri. Avem doar această adresă, despre existenta unoi adrepe IP din țara noastră cu mesajele unor minori care amenințau cu suicidul. Am infromat inspectoratele școlare județene. Trebuie spus că cel mai important rol îl are părintele, care trebuie să știe unde și pe ce siteuri intră copilul, astfel încât să nu se profite de el”, a declarat reprezentantul sindicatului polițiștilor în emsiunea „Deschide Lumea”.

Psihologul Keren Rosner consideră că odată cu intraraea în aceste jocuri, cei mici pierd legătura cu exteriorul, iar atunci când li se taie accesul la astfel de activitaăți, echivalează cu momentul în care ți se închide ușa în nas la intrarea într-un club.

„Este vorba de multe jocuri, dar și de un film popular în ultima perioadă. Toate acestea au în comun mesajul, „ori ești bun, ori ești eliminat!”. Este vorba de presiunea performanței, una foarte puternică. Copiii trăiesc intenst această eliminare, iar ei au impresia că nu sunt suficient de buni. Sunt aspecte importante și trebuie să le tratăm cu seriozitate. Lumea jocului pentru copii înseamnă substituirea jocului cu alți copii, bucuria de a face parte dintr-un grup. Atunci când sunt eliminați, ei pierd legătura, au sentimentul de excludere, iar asta este similar cu un club care îți închide ușa, iar atunci este greu pentru cei mici să facă față. Daca copilul reacționează emoțional execsiv, părinții tebuie să intervină, dar nu trebuie certat cel mic, el trebuie să fie angrenat și să-l faci să înțeleagă că jocul e greșit Cei pasionați de Roblox trebuie să fie redirecționați către alte jocuri mai puțin nocive”, a declarat psihologul în emisiunea „Deschide Lumea”.

Mihaela Dinu, psiholog clinician, consideră că este vorba deja de o dependență, fie că vobim de rețele sociale sau de jocuri.

„Este vorba de dependența de interent a copiiilor, fie că sunt rețele sau jocuri. Au o dependență, iar atunci când li se interzice accesul, amenință cu suicidul. Responsabilitatea este a părinților, dar și a restului adulților din jurul celor mici. Ei sunt în formare și e nevoie să-i însoțim pe parcursul creșterii”, a declarat în emisiunea „Deschide Lumea”.

Mai multe articole despre:
roblox copii jocuri suicid dependenta jocuri