Se închid alte stații de la metrou. Ce variante au bucureștenii
Câte una din căile de acces la fiecare din staţiile de metrou Eroilor, Politehnica, Preciziei şi Gorjului va fi închisă în perioada 16-22 august, pentru modernizarea sistemului de control, potrivit Metrorex.
La staţia Eroilor, accesul dinspre Splaiul Independenţei şi Bulevardul Eroilor (Spitalul Universitar) va fi închis în perioada 16-22 august.
La staţia Politehnica, accesul dinspre intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu cu Bulevardul General Vasile Milea va fi restricţionat în perioada menţionată.
În aceleaşi zile, la staţia Preciziei, accesul dinspre Bulevardul Preciziei (spre depou) va fi închis, iar la staţia Gorjului accesul dinspre intersecţia Bulevardului Iuliu Maniu cu Strada Dezrobirii (acces piaţă) va fi restricţionat călătorilor.
În perioada 23-29 august se vor desfăşura lucrările de modernizare a instalaţiilor de taxare la celelalte puncte de acces ale staţiilor menţionate.
Călătorii vor putea utiliza celelalte căi de acces disponibile.