MENIU

Se fac angajări în armată: se pot înscrie femei şi foşti deţinuţi

Foştii deţinuţi primesc o şansă de la Armată. Cei care s-au reabilitat ori au fost amnistiaţi ar putea deveni rezervişti voluntari. Ministerul Apărării Naţionale scoate la concurs 2.800 de locuri. Se pot înscrie şi cei care nu au făcut armata, dar şi femeile. Rezerviştii voluntari ar urma să primească lunar cel puţin 145 de lei. 

Ministerul Apărării Naţionale vrea să recruteze aproape trei mii de voluntari. Înscrierile încep de luna viitoare şi pot participa cei care au făcut armata şi au cel mult 55 de ani, dar şi cei care au până în 51 de ani şi nu au urmat un stagiu militar. Ar urma să se înscrie inclusiv femeile şi foştii condamnaţi definitiv.

Există însă o condiţie: foştii deţinuţi trebuie să fi fost reabilitaţi sau amnistiaţi.

După înscriere, voluntarii vor avea de trecut testări medicale şi psihologice, dar şi probe sportive. 

În multe cazuri, nici măcar banii nu îi tentează pe români să intre în armată.

Anul acesta, Armata speră să încadreze aproximativ 2.800 de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi soldaţi. 

 
Mai multe articole despre:
deţinuţi armata video ostaşi