MENIU

Se cere anularea vizei lui Liviu Dragnea pentru Statele Unite

Mișcarea civică Inițiativa România a solicitat Departamentului de Stat al Statelor Unite suspendarea vizei și aplicarea interdicției de a intra pe teritoriul american a lui Liviu Dragnea.

Într-un mesaj postat pe pagina de facebook, Iniţiativa România a oferit şi explicaţii pentru solicitarea făcută. Este vorba de "acuzațiile de corupție pentru care este judecat liderul PSD Liviu Dragnea, condamnarea în dosarul Referendumului la doi ani de închisoare cu suspendare, dar și demersurile împotriva justiției."

"Decretul prezidențial 7750, în baza căruia Iniţiativa România a solicitat suspendarea vizei lui Liviu Dragnea, definește efectele negative serioase asupra intereselor naționale ale Statelor Unite astfel: consecințe asupra “activității economice internaționale ale companiilor americane, obiectivelor SUA de asistență externă, securității SUA în fața infracționalității transnaționale și terorismului, sau asupra stabilității națiunilor și instituțiilor democratice”."

În acelaşi comunicat, preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea este descris drept un ”pericol grav și iminent la adresa democrației, statului de drept, securității României și a aliaților noștri din UE și NATO, iar acesta trebuie să primească un semnal clar că România trebuie să rămână pe un drum democratic și că parteneriatul strategic cu Statele Unite se bazează pe valori democratice comune și pe respectarea deplină a standardelor statului de drept. (...) "

Comunicatul integral al mișcării civice Inițiativa România îl găsiţi aici (română) şi aici (engleză - adresa oficială). 

Nu ar fi o premieră dacă Liviu Dragnea ar rămâne fără viză. În 2012, Adrian Năstase, a rămas fără viză, după ce a fost condamnat într-un dosar de corupţie. 

Mai multe articole despre:
Donald Trump Liviu Dragnea PSD; SUA