MENIU

Se ascute lupta politică în SUA: Kamala Harris strânge donaţii electorale, în timp ce Trump o acuză că ar putea declanșa al Treilea Război Mondial

Kamala Harris strânge donaţii electorale. Foto: Profimedia

Potenţiala candidată a democraţilor la preşedinţia SUA, vicepreşedinta Kamala Harris, a colectat din partea donatorilor partidului 200 de milioane de dolari pentru campania sa electorală, în numai o săptămână după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială în care a cerut ca locul lui să fie preluat de vicepreşedinta sa, a anunţat duminică echipa de campanie a acesteia.

Echipa Kamalei Harris a descris această sumă drept un "record fără precedent", care este "o dovadă suplimentară a sprijinului extraordinar" de care ea se bucură printre democraţi. De asemenea, tot conform echipei sale de campanie, două treimi din aceste contribuţii provin de la donatori care-şi aduc pentru prima dată un astfel de aport pentru Partidul Democrat.



Din rândul marilor vechi donatori, preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, Alex Soros, fiul miliardarului George Soros, a lansat un apel către public "să se unească în spatele Kamalei Harris şi să-l învingă pe Donald Trump". Familia Soros este cunoscută pentru susţinerea puternică a politicienilor progresişti, cheltuind zeci de milioane de dolari în fiecare campanie electorală americană.



Totuşi, există în rândul democraţilor şi opinii în favoarea unui proces de selecţie, cum este cea exprimată de fondatorul şi investitorul Sun Microsystems, Vinod Khosla. Acest donator democrat cere "o convenţie deschisă", cu "un candidat democrat mai moderat", capabil să atragă voturi şi din partea electoratului cu tendinţe mai conservatoare, Kamala Harris adresându-se mai ales electoratului puternic progresist, reprezentat în special de imigranţi, persoane de culoare sau membri ai comunităţii LGBT.

Țara ideală în care să emigrați după 60 de ani: Oferă îngrijiri medicale gratuite și se află aproape de România

Preşedintele Joe Biden, pe care donatorii democraţi începuseră să-l părăsească, s-a retras în cele din urmă duminica trecută din cursa electorală în care puţini îi mai dădeau şanse de câştig după seria de apariţii publice pline de gafe ce au pus la îndoială capacitatea sa de a mai conduce SUA la vârsta de 81 de ani.

Indicată de Biden ca preferinţă a lui de a continua această cursă, Kamala Harris s-a impus rapid drept favorită în competiţia internă din partid, fiind cel puţin până în acest moment practic lipsită de concurenţă înaintea Convenţiei Democrate din 19-22 august, care va stabili numele candidatului democrat la preşedinţie ce se va confrunta pe 5 noiembrie cu republicanul Donald Trump.

Acesta din urmă, care testează diferite linii de atac contra Kamalei Harris, a descris-o sâmbătă pe aceasta la un miting electoral drept o "liberală nebună", o "vagaboandă" şi o "vicepreşedintă ratată".



"O preşedinţie a Kamalei Harris înseamnă încă patru ani de extremism, slăbiciune, eşec, haos şi probabil al Treilea Război Mondial", a mai spus candidatul republican la acel miting, desfăşurat în statul Minnesota.

Siberia arde. Peste 1 milion de hectare, mistuite de incendiile forestiere izbucnite la polul frigului din Rusia