Se anunță schimbări masive în spitalele din România - Ce se va întâmpla cu pacienții COVID
Urmează o reorganizare a spitalelor din țara noastră. Schimbarea a fost anunțată chiar de către secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Ioana Mihăilă. Principala reorganizare constă în stabilirea de fluxuri COVID și non-COVID.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat sâmbătă, la Oradea, că urmează o reorganizare a spitalelor pentru a avea mai multe paturi la terapie intensivă.
"Legat de gestionarea pandemiei, suntem în curs de reorganizare a unităţilor sanitare. Colegii mei lucrează la modificarea Ordinului 555/2020 care reglementează gestionarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID, ordin ce va fi anunţat pe finalul săptămânii viitoare. Ca urmare a acestor reorganizări, vom beneficia de 200 de noi paturi pentru terapie intensivă (în prezent fiind în ţară 1.428 de paturi ATI) şi de asemenea se vor mai adăuga 350 de paturi pentru terapie intermediară", a precizat, într-o conferinţă de presă, medicul Ioana Mihăilă.
Potrivit secretarului de stat în MS, această reorganizare vizează, de fapt, redeschiderea spitalelor şi pentru altă tipologie de pacient.
"Până acum existau în majoritatea localităţilor spitale destinate pacienţilor COVID şi spitale non-COVID. Această reorganizare prevede, de fapt, redeschiderea spitalelor şi pentru altă tipologie de pacient. Adică pe fluxuri separate şi circuite complet separate, spitalul va putea să îşi organizeze, dacă are capacitatea tehnică, fluxuri pentru pacienţi COVID şi fluxuri pentru pacienţi non-COVID. Şi atunci, făcând lucrul acesta, vor intra şi vom beneficia de fluxuri de pacienţi COVID şi în spitale care, până în momentul acesta, nu primeau pacienţi COVID. Asta ne permite să suplimentăm paturile pentru COVID cu încă 200 şi paturile pentru terapie intermediară cu încă 350. Dar aceasta va aduce şi un alt beneficiu: în momentele de acalmie a pandemiei, spitalele COVID vor putea să fie redeschise şi pentru pacienţi non-COVID. Şi atunci inclusiv această problemă legată de accesul redus la asistenţa medicală în ambulatoriu sperăm să fie măcar parţial rezolvată", a precizat Ioana Mihăilă.
Ea a susţinut că, de la începutul pandemiei, investiţiile realizate în secţiile de terapie intensivă, diagnostic şi suport terapeutic au fost semnificative, atât prin proiecte derulate prin Banca Mondială, în sumă de aproape 70 milioane de euro, cât şi prin POIM, de aproape 300 de milioane de euro.
În ce priveşte măsurile pentru siguranţa pacientului, în luna februarie, a fost adoptat în Guvern un memorandum conform căruia 50 de milioane de euro vor fi utilizate pentru infrastructura tehnică a spitalelor în domeniul gazelor medicale, a reţelelor electrice şi a detectorilor de fum şi oxigen.
"Ministerul Fondurilor Europene a publicat ghidul pe site şi practic este deschis apelul de proiecte, apel care va fi unul continuu până în 31 decembrie, spitalele putând să trimită solicitări pentru a primi finanţare destinată acestor investiţii care cresc gradul de siguranţă a pacientului", a spus Mihăilă.
Conform datelor prezentate de secretarul de stat în MS, în prezent sunt circa 1.600.000 de pacienţi vaccinaţi, o parte cu prima doză, alţii cu ambele doze, "vaccinurile care sunt disponibile pe piaţă sunt sigure", numărul de reacţii adverse, minore, înregistrat până acum este de 8.270 şi 7.500 de reacţii generale, tratate şi fără niciun deces.
"Avem 230.000 de persoane vaccinate cu AstraZeneca. Şi avem un comunicat recent de la Agenţia Europeană a Medicamentului care certifică faptul că reacţia adversă de care ne temeam, şi anume tromboza, apare cu o frecvenţă de unu la un milion de persoane vaccinate, frecvenţă similară cu cea întâlnită în populaţia generală. Având în vedere că beneficiile vaccinării depăşesc cu mult presupusele riscuri, România a decis să continue vaccinarea cu AstraZeneca. Iar o veste bună, suplimentară, vine de la AEM care a autorizat şi vaccinul Johnson & Johnson, care va fi disponibil în România din a doua jumătate a lunii aprilie, cel mai probabil. Acesta are eficienţă bună, dar are şi condiţii de păstrare similare cu ale vaccinului AstraZeneca, adică între 2 - 8 grade Celsius, putând fi astfel administrat, în perspectivă, şi în cabinele medicilor de familie. Estimăm că în luna aprilie România va primi 5 milioane de doze de vaccin", a mai declarat Ioana Mihăilă.