MENIU

Se anunţă reducerea posturilor din Ministerul Muncii! Peste 100 de oameni vor fi concediați

Violeta Alexandru anunță că Ministerul Muncii trece printr-un amplu proces de reorganizare, iar de la 424 de posturi se va ajunge la 323.

„Da, propun reducerea numărului de posturi, scăderea numărului directorilor generali, acest lucru având - căci nu se poate altfel, consecinţa scăderii veniturilor, ajungându-se la o treaptă ierarhică cu un nivel de salarizare mai mic. Exclud din discuţie completările la salarii prin fonduri europene pe baza proiectelor. Propun comasarea unor structuri, repartizarea mai bună a resurselor umane. De la 424 posturi, această propunere de organigramă are 323 posturi. Urmează instituţiile din coordonare", a scris ministrul Muncii, pe Facebook.

Alexandru a mai susținut că schimbarea este necesară deoarece se vede cu ochiul liber că „sistemul public pare să se protejeze pe sine şi nu adresează nevoile oamenilor”: dacă lucrurile mergeau bine în minister, pensionarii nu aveau problemele pe care le au în aplicarea legislaţiei privind pensiile, firmele găseau uşor şomeri, cei care muncesc cinstit vedeau că Inspecţia Muncii îi respectă sancţionându-i pe cei care ocolesc legea.

„Obiectivitatea generează şi neplăceri, nu poate fi plăcută de toţi cei vizaţi. Da, o afirm răspicat, la momentul nominalizării mele am spus că voi face treabă. În felul meu, incomod pentru cei care s-au obişnuit să nu facă eforturi în poziţii publice şi să creeze aparenţa că se munceşte, fără nicio preocupare pentru eficienţă. Îmi asum această opţiune de a genera schimbare. Cred că românii nu mai vor să vadă un om care trece degeaba prin poziţii publice. În orice poziţie ar fi acela. Ministerul Muncii trebuie să lucreze eficient şi transparent. Banii publici pentru sistemul public trebuie cheltuiţi cu eficienţă. Cei care #muncesc nu mai trebuie să simtă că au ajuns bătaia de joc a celor care nu muncesc dar beneficiază doar de susţinere politică", a mai scris Violeta Alexandru, pe Facebook.