MENIU

Scrisoarea DISPERATĂ a soției lui DAN VOICULESCU. Atac FURIBUND la Traian Băsescu

<p><strong>Dan Voiculescu</strong> </p>

Liana Voiculescu a trimis o scrisoare deschisă publicată în paginile Jurnalului Național, ziarul familiei Voiculescu.

"Doamnelor acestei  ţări,
Doamnelor din România, acelora care cu credinţă  şi dăruire vă îngrijiţi copiii şi şoţii, dumneavoastră, cele multe milioane de femei, care zi de zi creaţi o punte de iubire către cei dragi şi pentru ei, vă încredinţez următoarele gânduri:

Eu sunt cea care mă aflu în situaţia de a nu-mi mai găsi bărbatul acasă, aşă cum a ameninţat Băsescu la TV o senatoare. Nu i s-a întâmplat ei, şi poate nici dumneavoastră. Dar dacă credeţi că nu urmaţi, atunci staţi liniştite, dormiţi fără griji. Eu nu mai pot. Mor şi apoi mă trezesc în fiecare clipă, de aproape doi ani, gândindu-mă că s-ar putea să fie ultima petrecută lângă omul meu. E trist, foarte trist!

Cu toate acestea, ca să ai lânga tine pe cel mai puternic bărbat din ţara asta e foarte mult. El e singurul care a mers până la capăt în lupta cu Băsescu şi a stat constant în bătaia puştilor acestuia.

Dar chiar şi aşa, având toate forţele supreme ale statului, serviciile secrete, vârfurile justiţiei, Băsescu a reuşit cu greu să-i suprime libertatea", se arată în scrisoarea publicată de Jurnalul Național.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul ICA.