Scrisoarea din miez de noapte a lui Alexis Tsipras. La ce condiții NU renunță Grecia
Lovitură de teatru în cazul Greciei: premierul Alexis Tsipras a trimis marți noaptea, după intrarea oficială a țării în incapacitate de plată, o scrisoare către FMI, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană prin care anunță că acceptă majoritatea propunerilor făcute de creditorii internaționali, cu câteva condiții totuși, informează Bloomberg.
UPDATE. Guvernul grec a negat că ar fi capitulat în faţa creditorilor internaţionali şi insistă pe amendamentele aduse în scrisoarea trimisă de premierul Alexis Tsipras.
Guvernul grec a emis miercuri un comunicat de presă prin care infirmă ideea că ar fi cedat în faţa creditorilor internaţionali. Potrivit cabinetului condus de Alexis Tsipras, scrisoarea trimisă partenerilor conţine amendamente importante. "Ideea vehiculată în media că Executivul grec ar fi acceptat toate propunerile creditorilor, nu este adevărată", spun oficialii greci.
Potrivit scrisorii trimise de Alexis Tsipras după ceasul al 12-lea, Guvernul de la Atena acceptă cele mai multe dintre propunerile creditorilor internaționali și cere extinderea programului de asistență financiară cu 29 miliarde euro.
Sunt totuși câteva condiții pe care Grecia le menține în continuare și care ar putea să nască noi probleme în negocierea dintre guvernul elen și Troika creditorilor:
- Atena cere ca vârsta de pensionare să crească la 67 de ani începând cu anul 2022, nu imediat, cum solicitau creditorii;
- o altă condiție se referă la păstrarea unui TVA redus și a subvenției de 30% pentru insulele grecești;
- Grecia mai cere amânarea reformelor în privința pensiilor până în octombrie 2015, când s-ar implementa o nouă legislație;
- Premierul grec cere ca aşa-numita alocaţie de solidaritate către populaţia săracă să fie eliminată mai lent decât propunerea creditorilor, adică până în 2019, şi nu până în 2017.
În finalul scrisorii de două pagini, șeful Executivului de la Atena anunță implementare unei strategii împotriva afacerilor corupte și evaziunii fiscale, o măsură respinsă anterior de FMI care s-a împotrivit constant creșterii taxelor de la bogați.
Miniștrii de finanțe din zona euro se vor reuni miercuri de la ora 18,30 pentru a analiza din nou cazul Greciei, în lumina ultimelor evoluții și a noilor cereri venite de la Atena.
Scrisoarea de două pagini, trimisă şefilor Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene, dezvoltă solicitarea surprinzătoare de marţi, de prelungire a programului de susţinere care a expirat şi de acordare a unuia nou, în valoare de 29,1 miliarde de euro.
Informaţiile referitoare la scrisoare au dus la creşterea indicelor bursieri. Indicele FTSE 100 al bursei londoneze este în urcare cu 1,07%.
Chiar dacă expirarea programului de susţinere de 240 de miliarde de euro nu permite extinderea acestuia, scrisoarea lui Tsipras, care marchează o concesie majoră faţă de poziţia sa anterioară, poate servi ca bază a unui nou acord de salvare, în următoarele zile.
Grecia mai avea de primit prin intermediul vechiului program 7,2 miliarde de euro. Lipsa fondurilor a făcut ca autorităţile elene să nu poată plăti FMI o datorie de 1,54 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie.