MENIU

Scrisoarea CUTREMURĂTOARE a unor deţinuţi: ,,Suntem TORTURAŢI în penitenciarul Jilava"

Mai mulţi deţinuţi din penitenciarul Jilava au transmis REALITATEA.NET o scrisoare în care povestesc chinurile incredibile prin care trec în fiecare zi. Pușcăriașii fac dezvăluiri impresionante despre situația din închisoare, acolo unde nu au parte de tratament medical decât o dată pe săptămână, apa potabilă nu există, iar mancarea zilnică constă în carne de porc sau pui de culoare albastră.

În scrisoarea deținuților se poate citi cu ușurință ura pe care au acumulat-o în ceea ce privește conducerea penitenciarului Jilava, iar emoțiile apar inevitabil odată cu parcurgerea textului.

Stau într-o celulă de 30 de metri pătrați 25 de persoane, “o cameră plină de ploșnițe și gândaci, lipsită de aer vara și friguroasă iarna, atunci când căldura este pornită doar trei ore pe zi”.

Pușcăriașii mai povestesc în scrisoare că în penitenciarul Jilava au existat chiar și cazuri în care unii dintre ei au decedat, pentru că personalul închisorii nu le-a oferit tratament medical. Mai mult, aceștia ar fi mușamalizat toate aceste cazuri de decese. “Eram amenințați că vom fi transferați la alt penitenciar sau că vom fi mutați într-un regim de detenție mai dur, dacă nu semnăm declarațiile prin care mușamalizau astfel de incidente”, spun deținuții.

 

Aceștia au dezvăluit și cum se procedează în timpul vizitelor inspecției de la minister. “La penitenciarul Jilava am fost, pur și simplu, ascunși în camerele de detenție și s-au prezentat doar trei camere de pe secția a III – a, care erau cele mai curate și în care țineau deținuții cu o stare materială foarte bună (oameni cu bani)”, mai spun persoanele închise la Jilava.

Autorii scrisorii suțin că sunt supuși unor condiții greu de imaginat, inumane: „Apa potabilă, aici la Jilava, ne este oferită cu larve de libelulă, cu rugină de la cazanele de decantare și alte vietăți, facând-o imposibil de consumat, iar cei care nu au posibilități de a-și cumpăra apă de la magazinul penitenciarului, sunt obligați să o consume pe aceasta”.

Poți să crăpi că nu se uită nimeni la tine

Totodată, nemulțumiri se regăsesc și la capitolul tratament medical. Deținuții povestesc că cei cu probleme medicale “pot să crape că nu se uită la ei nimeni”. Lipsa medicamentației și tratamentului medical sunt ceva obișnuit pentru pușcăriașii de la Jilava.

O altă dezvăluire făcută de deținuți constă în repartizarea pe secții. “Dacă înainte de pușcărie ai fost o persoană publică sau ai avut vreo funcție mai deosebiltă în stat, eși cazat pe secția a IV-a, pe un hol separat de restul secției printr-o ușă de termopan. Acolo ești cazat alături de Meme Stoica, Gică Popescu, Maximilian Bălăcescu, Ion Niculae, foști primari, etc., în camere de două persoane, cu două paturi frigidere și mobilier, ventilator pe timpul verii, saltele de dormit, plite pentru gătit”, se arată în scrisoare.

Și în cazul permisiei unii sunt favorizați, iar alții sunt batjocoriți. Una dintre condițiile penitenciarului prin care poți obține o permisie este decesul unui membru al familiei, rudă de gradul I. Peste 10 persoane au invocat acest motiv pentru câteva zile libere în care să-și plângă apropiații, însă niciunuia nu i s-a aprobat cererea.

Chiar și mesele zilnice sunt criticate de deținuți: “La prânz, nelipsita fasole sau varză, pilaf, ghiveci, cu un miros și gust greu de suportat. La meniul comun, carnea care predomină este slănina, care areo culoare albastru închis, iar în aceeași situație este și carnea de pui”.