Scrisoarea Academiei Europene de Film pentru Vladimir Putin. "Suntem şocaţi"
La iniţiativa Academiei Europene de Film, mai mulţi regitori i-au transmis o scrisoare preşedintelul rus Vladimir Putin, în care i-au cerut să-l elibereze pe cineastul Oleg Senţov. Acesta din urmă este închis încă din luna mai 2014, acuzat fiind de "crime încadrate ca acte de terorism".
Importanţi cineaşti europeni i-au adresat o scrisoare preşedintelui rus Vladimir Putin, cerându-i să-l elibereze pe regizorul ucrainean Oleg Senţov.
Semnatarii documentului, printre care Wim Wenders, Stephen Daldry, Andrei Waida şi Mike Leigh, s-au arătat profund îngrijoraţi de modul în care Sențov a fost arestat de ofițeri ai FSB, serviciul federal de securitate, structură continuatoare a fostului KGB, din locuința sa din Crimeea, în mai 2014.
Acesta a fost acuzat de „crime încadrate ca acte de terorism” şi ar putea primi o pedeapsă de până la 20 de închisoare, deşi principalul martor al procuraturii ruse și-a retras declarația, relatează Variety.
„Urmărind cu atenție etapele procesului și în special faptul că martorul principal al procuraturii și-a retras declarația care fusese dată sub presiune și violență, suntem șocați că acuzațiile aduse lui Oleg Sențov că ar fi comis crime de natură teroristă sunt susținute în continuare”, se arată în scrisoarea realizată la inițiativa consiliului de conducere al Academiei Europene de Film şi sprijinită de Academia poloneză de Film.
„Închiderea lui Oleg Sențov timp de un an fără proces și etapele procesului de până acum reprezintă un fiasco total, un amestec de acuzații false și procese spectacol specifice anilor '30, de pe timpul lui Stalin”, a declarat şi Mike Downey, președinte adjunct al Academiei europene de Film. „Academia Europeană de Film va continua să militeze pentru Oleg Sențov până ce va avea dreptatea pe care o merită”, a adăugat el.
Scrisoarea a mai fost semnată şi de regizorul britanic Stephen Daldry, regizorul finlandez Aki Kaurismaki, regizorul ungar Bella Tarr, regizorul francez Bertrand Tavernier, regizorul germani Volker Schloendorff şi regizorul polonez Andrei Waida.