MENIU

Scriitorul Eugen Burada, sub control judiciar pe cauţiune în dosarul care o vizează pe Adina Buzatu

Scriitorul Eugen Burada, suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul în care este cercetată şi creatoarea de modă Adina Buzatu, a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, procurorii stabilind valoarea cauţiunii la 300.000 de lei.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti l-au audiat, luni, pe scriitorul Eugen Burada, în dosarul în care acesta este suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind acuzat că alături de alte persoane ar fi creat un prejudiciu de aproape 38 de milioane de lei bugetului de stat, scrie News.ro.

În urma audierilor, Eugen Burada a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, procurorii stabilind valoarea cauţiunii la 300.000 de lei.

Joi, procurorii au avut mandat de aducere pe numele lui Burada, însă acesta nu a fost găsit la locuinţa sa, astfel că nu a fost audiat odată cu ceilalţi suspecţi din acest dosar.

În acelaşi dosar creatoarea de modă Adina Buzatu este pusă sub control judiciar pe cauţiune pentru aceleaşi infracţiuni, şi în cazul acesteia cauţiunea fiind de 300.000 de lei.

Surse judiciare au declarat că Buzatu are termen până vineri să depună banii în contul cauţiunii.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti şi poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Prahova au făcut, joi, 34 percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi comerciale din judeţele Prahova, Ilfov, Suceava, Iaşi şi municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează un grup infracţional specializat în evaziune fiscală şi spălare a banilor.

Conform anchetatorilor, în perioada 2012-2014, administratorii a 20 de societăţi comerciale au înregistrat în evidenţele contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale având ca scop sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor.

”În baza facturilor emise de societăţile fantomă, controlate de suspecţi, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 37.950.712 lei, constând în impozit pe profit neconstituit şi taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal. De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar fictiv şi care constituie produsul infracţiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 117.746.750 lei”, se arăta într-un comunciat al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti.

În urma percheziţiilor, 20 persoane, între care şi Adina Buzatu, au fost audiate la sediul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti. Ulterior, Buzatu a fost pusă sub control judiciar pe cauţiune.

În anul 2012, creatoarea de modă Adina Buzatu a fost vizată de o altă anchetă, existând suspiciuni că în magazinele sale sunt vândute haine contrafăcute.

Mai multe articole despre:
control judiciar Adina Buzatu eugen burada