Secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, rănit într-un accident rutier
Secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a fost rănită într-un accident rutier, produs vineri, pe DN 66, în judeţul Hunedoara, fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva, potrivit unor surse din Poliţie.
În urma impactului, Roxana Mînzatu a suferit leziuni la coloană, în timp ce şoferul ei şi alți doi pasageri ai autoutilitarei au suferit răni mai uşoare, informează Mediafax.
Conform surselor citate, incidentul a avut loc în jurul orei 14.00, când şoferul unei autoutilitare, în vârstă de 58 de ani, din Gorj, care circula dinspre Haţeg către Petroşani, a lovit o maşină care circula în faţa lui.
După impact, autoutilitara a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism care venea din sens opus, în care se aflau secretarul de stat Roxana Mînzatu şi şoferul acesteia.
Roxana Mînzatu se afla într-o vizită oficială în judeţul Hunedoara, alături de ministrul Marius Nica. Ei se îndreptau spre Valea Jiului unde aveau stabilite întâlniri cu primarii din zonă.