MENIU

Școlile din București ar putea fi închise din cauza gripei

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis, luni, o informare către şcoli privind efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, în urma creşterii numărului de cazuri de gripă, reprezentanţii instituţiei precizând că, dacă e necesar, cursurile se pot suspenda.

“Am recomandat acel triaj care evident este făcut de cadrele medicale împreună şi de profesori. Aceştia pot observa dacă elevii sunt răciţi, le pot recomanda să meargă la cabinetul medical sau să rămână acasă. Am recomandat să se ia măsuri de igienizare, cum ar fi spălatul pe mâini, lucru obligatoriu într-o astfel de perioadă”, a spus, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Mariana Manea.

Mariana Manea spune că orele pot fi suspendate dacă într-o clasă minim trei elevi absentează mai mult de trei zile.

De asemenea, reprezentantul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti susţine că şcolile pot fi închise şi dacă, timp de trei zile consecutive, se înregistrează o rată de absenţă în rândul elevilor din instituţie de peste 20%.

Sursa: mediafax.ro

Mai multe articole despre:
şcoli închise gripa scoli inchise Bucuresti