MENIU

Şcoală cu 350 de elevi din Rădăuţi, evacuată după un incendiu. Un singur rănit, la spital

<p>Accident grav</p>

Un număr de 350 de elevi ai Școlii nr.4 Rădăuți, cele 45 de cadre didactice și personalul auxililiar au fost evacuați, miercuri, din sălile de curs, după ce un uscător de mâini dintr-o toaletă a luat foc, iar administratorul școlii a fost transportat la spital întrucât s-a intoxicat cu fum.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată, a declarat că incidentul a fost anunțat telefonic la 112, iar la școală s-au deplasat pompieri militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială și un echipaj SMURD, notează Mediafax.

Incendiul a fost generat de un uscător de mâini dintr-o toaletă.

Un număr de 350 de elevi ai școlii, 45 de cadre didactice și personalul auxiliar au fost evacuați din școală în sala de sport, iar flăcările au fost stinse.

Potrivit lui Găleată, administratorul școlii, în vârstă de 62 de ani, s-a intoxicat cu fum și a fost transportat la spital de echipajul SMURD.

Mai multe articole despre:
şcoală incendiu Suceava Rădăuţi