Schimbări majore privind ocuparea posturilor vacante din Sănătate. Ordinul de ministru semnat de Rafila
Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice, prin concurs, vor fi diminuate de la 100 la 35 de zile, a anunțat, luni, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. De asemenea, potrivit ministrului, termenele pentru ocuparea posturilor temporar vacante vor fi reduse de la 40 la 20 de zile, prin modificarea ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 166/2023.
"Ocuparea posturilor nu mai durează luni de zile. Am semnat un ordin de ministru care modifică substanţial modul de ocupare a posturilor în sistemul de sănătate; scurtează extrem de mult termenele. Înainte de publicarea concursului, este necesar un aviz din partea Colegiului judeţean al medicilor. În forma veche, acest aviz trebuia dat în cinci zile, acum am scurtat termenul la două zile", declarat, luni, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului.
Ministrul a precizat, totodată, că, potrivit vechii proceduri, pentru organizarea concursului erau prevăzute 90 de zile, termen care scade acum la maximum 30 de zile lucrătoare. În plus de asta, a fost scurtat termenul prevăzut pentru publicarea rezultatelor de la 5 zile la 3 zile.
"Asta face ca numărul de zile necesare, din momentul în care spitalul vrea să scoată posturile la concurs, până în momentul finalizării, să scadă de la 100 de zile la maxim 35 de zile. Acesta este termenul maxim. Unitatea sanitară poate să accelereze procedurile şi să termine aceste concursuri în maxim o lună, din momentul publicării. Fac din nou apel la publicarea cât mai rapidă a posturilor, pentru că şi în prima jumătate a anului trecut erau numeroase posturi libere în unităţile sanitare, care pur şi simplu nu au fost scoase la concurs. Dacă nu le scoţi la concurs, este evident că nu poţi să le ocupi", a arătat Rafila.
În ce priveşte posturile vacante temporar, Rafila a spus că termenele maxime au scăzut de la 40 de zile la 20 de zile: "Cine scoate acum postul la concurs, până la jumătatea lunii februarie poate să aibă personalul angajat, atât asistenţi medicali, cât şi medici, cât şi personal auxiliar, în limita posturilor aprobate pentru fiecare unitate sanitară".
În plus de asta, începând din acest an, toate posturile care se eliberează în sistemul de sănătate, de la data de 1 ianuarie, se pot ocupa fără memorandum.
Ministrul a mai declarat că deblocarea posturilor din sistemul de sănătate a reprezentat una dintre priorităţile ministerului. El a menţionat că în a doua jumătate a anului 2023 Guvernul a adoptat un singur memorandum de scoatere a posturilor la concurs, iar în prima parte a anului au fost adoptate două memorandumuri care vizează deblocarea a aproximativ 7.600 de posturi (3.000 la Ministerul Sănătăţii, iar aproape 4.600 la spitale). Toate posturile de medici solicitate, peste 2.500, sunt scoase la concurs, a mai spus Alexandru Rafila.