Schimbări MAJORE la spitalele din București. Anunțul ministrului Alexandru Rafila
Ministrul Sănătății consideră că spitalele din Bucureşti trebuie integrate într-o platformă comună, în primul rând pentru a face economii. „Una este să facă achiziţii la un spital, alta să faci la 19 spitale”, conchide Rafila.
Ministrul consideră că ”integrarea este necesară” şi pentru a oferi servicii mai bune pacienților.
”ASSMB trebuie să facă o reformă să aibă platforme comune (...) să opereze, de exemplu, platforme comune pentru analizele medicale, care sunt costisitoare (...) cred că în 2-3 ani această integrare se poate realiza”, a mai declarat Rafila.
Ministrul crede că s-ar putea realiza mai eficient şi asigurarea hranei pentru spitale, dar şi alte decizii, dacă ar exista o platformă gestionată comun. În prezent, potrivit lui Rafila, fiecare spital are management separat, ”nu sunt integrate serviciile”.
”Este momentul unui nou început poate şi pentru ASSMB şi cred că este momentul să se termine scandalurile”, a adăugat ministrul, precizând că a încercat să discute cu fostul director al instituției, Gabriela Oana Sivache, dar a fost ”multă vorbărie”.