Schimbări în legislația pensiilor. Cât vei primi la bătrânețe, chiar dacă nu ai muncit o zi în viața ta
Din prima zi a anului a intrat în vigoare o Ordonanță de Urgență prin care se stabilește creșterea veniturilor românilor, mai ales a celor vulnerabili.
Astfel, începând cu 1 ianuarie 2023, mai multe venituri au fost majorate Ordonanța de Urgență stabilește că punctul de pensie a crescut la valoarea de 1.785 de lei. În plus, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.
Actul normativ prezintă în detaliu toate măsurile prevăzute pentru anul 2023, de la creșterea punctului de pensie, la ajutoarele acordate de stat pentru persoanele cu venituri mici, inclusiv la plata facturilor la energie.
Care sunt schimbăriile în domeniul pensiilor
Una din prevederile importante este aceea că valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2023, la 1.785 lei, de la 1.586, iar, începând cu anul 2024, valoarea sa va crește cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat. Indicatorii pentru stabilirea acestei valori sunt comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
Ordonanța de Urgență prevede și cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari, adică pensia minimă garantată de stat. Aceasta a fost stabilită la 1.125 lei şi este prevăzută acordarea unui ajutor financiar pensionarilor din sistemul public de pensii.
Statul a decis să mai acorde ajutoare financiare pentru performanțele sportive și intelectuale. Astfel, potrivit ministrului de Finanţe, prin excepţie, în anul 2023, se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive, internaţionale şi naţionale oficiale. De asemenea, elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursuri internaţionale şi naţionale, dar profesorii care i-au pregătit se vor bucura de o serie de sume de bani oferite de stat.