MENIU

Schimbare radicală a vremii! Temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Anunțul meteorologilor

Vremea în acest weekend va fi caldă, temperaturile anunțate de meteorologi fiind mai ridicate decât cele obișnuite pentru jumătatea lunii decembrie, maximele urcând până la 15 grade Celsius.

Weekend-ul va debuta cu vreme caldă pentru jumătatea lunii decembrie, cu precădere în sud-est, conform Administrației Naționale de Meteorologie, a informat Mediafax.

Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor și va ploua local în vest și nord-vest și pe spații restrânse în restul teritoriului.

Temperaturile maxime ale zilei de sâmbătă se vor încadra între 5 și 15 grade, iar cele minime, în general între 1 și 9 grade. Se va semnala local ceață, în prima parte a zilei, în special în Moldova și Transilvania, iar noaptea cu precădere în vest și sud-vest.

În Capitală, sâmbătă, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă din an, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 4-6 grade, spune meteorologul de serviciul al ANM. Cerul va fi temporar noros, iar seara și la începutul nopții va ploua. Totodată, vântul va sufla slab și moderat și vor fi condiții de ceață.

Duminică, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, chiar deosebit de caldă la orele amiezii.

Mai multe articole despre:
vreme vreme azi cum va fi vremea in weekend