MENIU

Schimbare importantă anunțată de ENEL. Clauze modificate pentru milioane de clienți

Contror electric

Compania Enel, unul dinte cei mai importanți furnizori de energie electrică și gaze naturale de pe piața autohtonă, și-a notificat clienții în legătură cu intenția de a modifica o clauză contractuală extrem de importantă. Este vorba de reducerea termenului de transmitere a notificării de prelungire/modificare a condițiilor economice.

"Prin prezenta iți notificăm intenția de modificare a contractului de furnizare a a energiei electrice privind termenul de transmitere a notificării de prelungire a condițiilor economice.
Această modificare implică transmiterea noilor condiții economice, anexa A la contractul de furnizare, cu 30 zile înainte de data de expirare a condițiilor economice actuale în loc de 60 zile, termenul actual, le-a transmis compania abonaților. 


Abonații care nu sunt de acord cu modificarea propusă au posibilitatea să renunțe la contract, cu o notificare prealabilă de 30 zile. Dacă în termen de 30 zile de la primirea notificări abonatul nu retrimite actul adițional prin care acceptă noile condiții, se consideră că și-a dat acordul tacit.

 

Modificarea intră în vigoare din data de 26 iunie.

Compania Enel are în România circa 3 milioane de abonați.