Schemă de ajutor de stat pentru cei care cumpără materiale de construcție - Vești bune pentru români
Schema de ajutor de stat pentru materiale de construcţie ar putea fi implementată la începutul anului viitor, a anunţat marţi ministrul Economiei, Florin Spătaru, menţionând că scopul acesteia este de a asigura necesarul de materiale pentru investiţiile din România, în perioada următoare.
"Am făcut o propunere de introducere a unei scheme de ajutor de stat pentru materiale de construcţie, pentru a putea să asigurăm necesarul de materiale pentru investiţiile din România, în perioada următoare. (...) Aceste companii ar putea să primească, printr-o astfel de schemă de ajutor de stat, finanţare pentru investiţii, pentru a-şi dezvolta capacitatea de producţie. Cred că o astfel de schemă ar putea fi implementată la începutul anului viitor", a menţionat Spătaru, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit ministrului, dacă aceste companii vor face investiţii - îşi vor creşte gradul de eficienţă şi, într-o piaţă liberă, "vor putea să vină cu preţuri competitive".
"Trebuie să ţinem cont că facem parte dintr-o piaţă unică europeană, iar aceste preţuri sunt generate în baza cererii şi ofertei. Această schemă de ajutor de stat pentru materiale de construcţie e o propunere pe care o avem - şi se va regăsi în programul de guvernare. Noi suntem pregătiţi, avem toate datele necesare, am putea să implementăm şi să notificăm cât mai repede un astfel de instrument. E o propunere care va fi discutată în cadrul coaliţiei, urmând ca după aceea să se ia o decizie. Pe de altă parte, discutăm inclusiv la nivelul Uniunii Europene de flexibilizarea implementării schemelor de ajutor de stat la nivelul statelor membre", a mai spus Spătaru.
El a precizat că este o discuţie care a fost iniţiată în urmă cu o lună şi speră că se va finaliza cât mai repede.
Ministrul Economiei a susţinut că o astfel de schemă de ajutor de stat va duce la diminuarea dependenţei economiei româneşti de materiale care ar putea fi importate.