VIDEO Scene TERIFIANTE în fața unei secții de poliție din București: Polițist, rănit GRAV de un bărbat, cu un cuțit. Atacul, PREMEDITAT
Un polițist a fost rănit grav de un bărbat chiar în fața secției de poliție unde lucra agentul de poliție. Bărbatul a scos cuțitul și fără nicio șovăială l-a atacat pe polițist. Cu ajutorul colegilor săi, acesta a reușit să-l imobilizeze pe agresor și chiar să sune la ambulanță, care l-a transportat de urgență la spital. Atacatorul a anunțat atacul pe Facebook. El s-a filmat în timp ce mergea cu cuțitul spre locul faptei. Bărbatul este acum cercetat pentru tentativă de ultraj, relatează Realitatea PLUS.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 1 spre 2 aprilie, atunci când un bărbat de 28 de ani, din județul Ilfov, a intrat în curtea Secției 9 Poliție și cu un cuțit l-a atacat pe polițistul ce executa controlul accesului în sediul subunității.
În pofida faptului că a reușit să îl rănească pe polițist la un picior, acesta, cu sprijinul ofițerului de serviciu, l-a imobilizat pe bărbat.
Polițistul a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Acesta a fost operat la Spitalulde Urgență din Capitală. Starea sa de sănătate este în continuare una gravă, dar stabilă.
Cel în cauză se află in custodia polițiștilor și a fost sesizată unitatea de parchet, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. După administrarea probatoriului, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus reținerea bărbatului de 28 de ani. Cel mai probabil, acesta va fi acuzat și de tentativă de omor.
"Nu există deocamdată așa o lege care să îi protejeze pe politiști. La o secție de poliție vin tot felul de oameni, tot felul de indivizi, poate în stare de ebrietate, poate sub influența drogurilor, poate cu probleme psihice. Trebuie făcut un control foarte riguros. (...) începe să piuie dacă are ceva pe el, arme albe. Să fie dotată orice secție cu acest tiunel care să depisteze orice armă albă. Polițiștii noștri nu au voie să folosească armanentul. Poate că a remarcat ceva suspect, dar nu are voie să tragă. Trebuie făcut ca la americi: Acolo întâi trag și apoi văd ce se întâmplă. Poate i-a spus să <<înghețe>> și n-a făcut-o. Trebuie o lege foarte fermă, foarte serioasă din acest punct de vedere. (...) Polițiștilor le e frică să trgă, să riposteze pentru că li se face plângere. Trebuie ca sindicatul să îi apere...", a declarat Liviu Chesnoi, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.