MENIU

Scene șocante într-un spital din Focșani. Asistentă medicală, agresată de un pacient care voia să sară de la fereastră

Sursa foto: Pixabay

Un incident grav a avut loc, vineri, într-un spital din Focșani. Un cadru medical a fost agresat de un pacient care intenționa să sară de la fereastră.

Poliţia Municipiului Focşani a fost sesizată de către un cadru medical al unei secţii de la Spitalul Judeţean Focşani cu privire la faptul că un pacient devenise agresiv.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au identificat un bărbat de 65 de ani, care fusese imobilizat de către cadrele medicale, cu sprijinul a doi poliţişti aflaţi în aproprierea secţiei, după ce ar fi devenit agresiv.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 18.30, pacientul a început să fie agitat după care s-a ridicat din patul său şi a mers în alt salon cu intenţia de a sări pe fereastra încăperii situată la etajul 1.

În continuare, una dintre asistente, cu sprijinul mai multor cadre medicale, au reuşit să împiedice bărbatul să se arunce în gol.

Cadrul medical ar fi suferit excoriaţii la nivelul feţei şi gâtului, leziuni ce ar fi fost provocate de către pacient, care s-ar fi manifestat agresiv faţă de cei care au intervenit.

În prezent, la nivelul Poliţiei Municipiului Focşani a fost înregistrată o plângere a unui cadru medical, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal.