Scene șocante, în plin centrul Timișoarei. Femeie agresată sexual, în timp ce alerga prin parc
O femeie din Timișoara a fost agresată sexual în timp ce alerga pe malurile râului Bega. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului constatând că cele sesizate se confirmă. La scurt timp a fost descoperit și individul, un bărbat în vârstă de 38 de ani, reținut la fața locului de doi cetățeni.
„În urma administrării probatorului în cauză, la data de 11.02.2024 bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Tot în aceeași zi, față de bărbat magistrații au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, precizează reprezentanții IPJ Timiș.