Scene de comedie: Și-a ascuns banii în borcane, le-a îngropat în grădină, apoi a uitat locul. Polițiștii au săpat două zile să dea de „comoară”
Scene de comedie în Republica Moldova, unde un pensionar a ascuns peste 20 de mii de dolari și patru mii de euro în două borcane pe care le-a îngropat în grădină. Bărbatul a însemnat locul, dar când a vrut să dezgroape banii nu a mai găsit borcanele, așa că a crezut că a fost jefuit și a sunat la poliție.
Timp de două zile polițiștii au săpat în grădina pensionarului și, într-un final, au găsit banii.
Borcanele au fost găsite la jumătate de metru de unde fusese pus semnul inițial, iar bărbatul a spus că este posibil ca marcajul să fi fost luat de vânt.
Un videoclip difuzat de poliția transnistreană, care nu este recunoscută oficial de Republica Moldova, surprinde momentul în care au fost descoperite sumele de bani ascunse în două borcane.
„Descoperirea” a fost predată proprietarului.