Presa l-a identificat pe intrus ca fiind Corey Hurren, un rezervist din Rangers-ul canadian, o ramură a armatei care operează de obicei în regiuni îndepărtate și de coastă.
Se așteaptă însă un anunț oficial în acest sens din partea poliției locale. Dacă și oamenii legii îl vor identifica pe Hurren, acesta va fi acuzat de infracțiuni multiple, a declarat comisarul adjunct, Mike Duheme.
În jurul orei 6:30 dimineața, Hurren ar fi forțat cu camioneta porțile de fier ale Rideau Hall din Ottawa, proprietatea în care locuiesc atât prim-ministrul, cât și guvernatorul general.
Camionul, spun polițiștii, a fost ”neutralizat” după ce a lovit porțile, dar totuși a mers peste 100 de metri în curte.
Filmarea firmei de securitat îl arată pe Hurren purtând o armă, apoi îndreaptându-se spre o grădină de trandafiri, unde s-a adăpostit pentru scurt timp.
În cele din urmă, poliția l-a interceptat în timp ce se apropia de o seră de la marginea îndepărtată a proprietății.
Ei au spus că au avut un „dialog” cu Hurren, care a durat mai mult de o oră și jumătate, înainte de a-l aresta.
„Nu a existat niciodată niciun pericol pentru prim-ministru și pentru familia sa și pentru guvernatorul general,”, a spus Duheme. El a mai precizat că Hurren avea „mai multe” arme cu el.