Scenariu lansat de PSD: Din 15 mai nu va mai fi nicio restricție
Liderul grupului deputaţilor PSD, Alfred Simonis, susține că după 15 mai nu vor mai fi restricţii, pentru că Guvernul a trimis prea târziu Parlamentului proiectul de lege privind situaţia de alertă.
"Ne aflăm într-o situaţie extrem de gravă. Acest Guvern incompetent a anunţat de două săptămâni deja faptul că starea de urgenţă va fi ridicată. E adevărat că nu au găsit nimic să pună în loc. (...) Simt nevoia să îi spun premierului (...) că habar n-are cunoştinţe elementare cu privire la Constituţie. Articolul 84 din Constituţie spune că după adoptarea proiectului de lege în cele două camere ale Parlamentului este nevoie de un termen de două zile pentru a lăsa timp de contestare la Curtea Constituţională. După aceste două zile, după ce preşedintele promulgă, e nevoie de trei zile pentru a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă că, practic, din data de 15 mai nu vom mai avea niciun fel de restricţii în România, pentru că acest Guvern, în loc să se ocupe din timp de redactarea şi de depunerea unui proiect de lege în acest sens, pierde vremea angajând chelneri şefi de spitale", a afirmat Simonis la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres
Liderul PSD a mai precizat că poate nu se ajunge la acest blocaj dacă Executivul n-ar fi refuzat. în ultimele două săptămâni, să dialogheze cu Legislativul.
"Guvernul ne cere de asemenea să votăm această stare de alertă. Trebuie să vedem în primul rând dacă se respectă drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. (...) Cel mai grav este faptul că după 15 mai, din cauza incompetenţei criminale a Guvenului, românii vor putea să iasă pe stradă fără restricţii şi fără să ştie ce trebuie să respecte", a menţionat Simonis.