Scenarii sumbre după contestarea la CCR a Legii carantinei
Scenariu sumbru după ce Avocatul Poporului a contestaat la Curtea Constituțională a României (CCR) Legea carantinării: am putea ajunge iar în vid legislativ! Bolnavii de COVID ar putea ieși, din nou, fără probleme din spital, iar cei care încalcă regulile nu ar mai putea fi sancționați. Practic ne-am întoarce în situația care a dus la explozia de noi cazuri de coronavirus în România, informează Realitatea PLUS.
Potrivit primului scenariu, CCR declară legea neconstituțională și atunci ar trebui făcut un nou proiect de lege. Între timp, însă, bolnavii de Covid-19 nu vor mai putea fi izolați, carantina obligatorie nu se va mai putea impune și, de asemenea, nu se vor mai putea da sancțiuni pentru cei care nu respectă regulile de carantinare sau izolare.
Există și varianta ca CCR să respingă sesizarea Avocatului Poporului. Într-o astfel de ipoteză legea ar rămâne în vigoare și ar produce efecte ca și până în prezent.
Mai există însă o variantă, și anume ca CCR să amâne pronunțarea, poatse chiar și cu trei luni. În această situație, legea ar rămâne în vigoare până la decizia finală a Curții.
Vă reamintim că Avocatul Poporului a sesizat, ieri, Curtea Constituțională și a cerut ca internarea obligatorie să fie dispusă doar ca ultimă soluție.
La scurt timp după contestarea Legii Carantinării la CCR, premierul Ludovic Orban a declrat că "pesistența asta de a ataca legi fundamentale care permit Guvernului și autorităților sanitare să se lupte împotriva epidemiei, să protejeze sănătatea și viața oamenilor, mie îmi pare deja un atac împotiva intereselor fundamentale ale României”.