MENIU

Scena diplomatică fierbe după ce UE şi NATO au transmis condoleanţe pentru moartea preşedintelui iranian

Iranienii în stradă, după moartea presedintelui. Foto: Profimedia

Scena diplomatică este tensionată după ce Uniunea Europeană (UE) și Alianța Nord-Atlantică (NATO) au transmis condoleanțe pentru moartea președintelui iranian, Ebrahim Raisi. Președintele Consiliului European, Charles Michel, și șeful diplomației europene, Josep Borrell, au exprimat "condoleanțele" UE în urma morții lui Raisi, provocând reacții de indignare pe rețelele de socializare. În plus, NATO a transmis luni "condoleanțe poporului iranian". Aceste măsuri diplomatice au generat un sentiment de controversă și polarizare și a pus pe jar comentatorii din lumea întreagă.

"UE îşi exprimă sincerele sale condoleanţe cu privire la moartea preşedintelui Raisi şi a ministrului de externe Hossein Amir-Abdolahian, precum şi a altor membri ai delegaţiei lor şi ai echipajului, într-un accident de elicopter. Gândurile noastre sunt alături de familiile lor", a scris Charles Michel pe reţeaua de socializare X luni dimineaţă.

Puţin mai târziu, Josep Borrell a publicat un comunicat în care "Uniunea Europeană îşi prezintă condoleanţele" în urma acestui "tragic accident de elicopter".

Aceste mesaje au provocat reacţii indignate pe reţelele de socializare din partea unor aleşi, politicieni şi simpli cetăţeni, unii dintre ei folosind cuvântul-cheie "nu în numele meu".

Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut! Ministrul Justiției trage un semnal de alarmă: cifrele sunt halucinante

"Puteţi să le priviţi în ochi pe femeile curajoase şi pe luptătorii pentru libertate din Iran? (...) Să vă fie ruşine", a fost reacţia pe X a eurodeputatului suedez David Lega (Partidul Popular European, PPE, dreapta).

Fostul secretar de stat belgian Theo Francken (Nieuw-Vlaamse Alliantie, N-VA, Noua Alianţă Flamandă, formaţiune naţionalistă) a denunţat, de asemenea, "condoleanţele europene pentru moartea unui măcelar şi a unui criminal în masă nemilos".

"Nu în numele meu", a postat liderul extremei drepte olandeze (Partidul pentru Libertate, VVD), Geert Wilders, pe X.

Cu o zi înainte, UE şi-a activat sistemul de geolocalizare pentru a ajuta Iranul să găsească elicopterul, ca răspuns la o solicitare din partea acestei ţări. Şi acest anunţ al comisarului european pentru ajutor umanitar, Janez Lenarcic, folosind cuvântul-cheie "solidaritate UE", provocase deja critici puternice.

"Ce hashtag mizerabil, ce batjocură la adresa curajoşilor apărători ai drepturilor omului din Iran", a declarat Marie-Agnes Strack-Zimmermann, deputată germană din partea partidului liberal FDP (Partidul Liber Democrat) şi candidată la alegerile europene.

Comisarul european Janez Lenarcic s-a justificat luni, afirmând că activarea sistemului de sateliţi Copernicus "la cerere" pentru a facilita o operaţiune de căutare şi salvare "nu este un act de sprijin politic pentru un regim". \"\"Este pur şi simplu o expresie a celei mai elementare umanităţi", a spus el.

Marcel Ciolacu, pârât la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: „Este o afirmaţie insultătoare, stigmatizantă!”

Iranul face obiectul sancţiunilor UE din cauza activităţilor sale nucleare, a sprijinului său militar pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi a încălcării drepturilor omului în ţară. Sancţiunile au fost înăsprite după reprimarea protestelor declanşate de moartea lui Mahsa Amini, o tânără arestată pentru că nu a respectat codul vestimentar strict al Republicii Islamice.

Un diplomat suedez care lucrează pentru UE, Johan Floderus, este în prezent deţinut în Iran, unde riscă pedeapsa cu moartea, fiind acuzat de spionaj.

NATO a transmis luni "condoleanţe poporului iranian" după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi şi a ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian într-un accident de elicopter.

"Condoleanţele noastre poporului iranian pentru moartea preşedintelui Raisi, a ministrului de externe Amir-Abdollahian şi a celorlalţi care au pierit în accidentul de elicopter", a scris purtătoarea de cuvânt a Alianţei Atlantice, Farah Dakhlallah, pe reţeaua de socializare X. 

Decizie BOMBĂ. Se cere arestarea lui Netanyahu și a liderului Hamas