MENIU

Scaunul șefului Concurenței se clatină. PSD schimbă legea peste noapte

Consiliul Concurenței, lege nouă

Actualul șef al Consiliului Concurenței, Bogdan Chiriţoiu, i-a enervat pe cei de la putere prin mai multe declarații, ultima dintre ele fiind în scandalul scumpirilor la ouă, când a spus că Guvernul a „scăpat de sub control" preţurile alimentare. Un grup de 60 de deputaţi PSD au iniţiat un proiect de modificare a legii 21, în baza căreia funcţionează Consiliul Concurenţei.

Un proiect de lege pentru modificarea legii concurenţei aşteaptă avizul Consiliului Economic și Social pentru a intra în dezbatere la Camera Deputaţilor.

Principalele modificări: Colegiul Consultativ dispare, iar boardul Consiliului Concurenţei este propus de Parlament, potrivit Economica.net. În ultimele zile s-a vehiculat numele lui Mihai Tudose (cel mai fervent atacator al băncilor şi multinaţionalelor) în locul actualului preşedinte Bogdan Chiriţoiu, căruia îi expiră mandatul în mai 2019. Tudose neagă, dar promulgarea rapidă a modificărilor legii ar face posibilă demiterea lui Chiriţoiu mai devreme.

După scandalul cu preţul ouălor de la sfârşitul lunii septembrie, când Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a supărat partidul de guvernământ pentru că „scăpase de sub control" preţurile alimentare, un grup de 60 de deputaţi PSD au iniţiat un proiect de modificare a legii 21, în baza căreia funcţionează Consiliul Concurenţei.

Mai multe articole despre:
Consiliul Concurenţei