Scanul de rector al lui Tudorel Toader se clatină
Chiar dacă a ajuns la spital cu probleme de sănătate, necazurile par să se țină în lanț de fostul ministru al Justiției. Consiliul de Etică și Management Universitar propune destituirea lui Tudorel Toader de la șefia Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași din cauza refuzului de a-și exprima un punct de vedere pe existența plagiatului în teza de doctorat a lui Codruț Olaru, potrivit președintelui organismului.
Gheorghe Iancu, președintele Consiliului de Etică și Management Universitar, organism consultativ al Ministerului Educației Naționale, a declarat, luni, pentru Mediafax, că așteaptă un punct de vedere de câteva luni de zile din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a cărui rector este Tudorel Toader, pe suspiciunea de plagiat existentă în teza de doctorat a procurorului Codruț Olaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Președintele Consiliului de Etică și Management Universitar spune că organismul pe care-l conduce a solicitat deja destituirea lui Tudorel Toader din funcția de rector, însă decizia va fi luată la nivelul conducerii ministerului Educației Naționale
“E foarte rău pentru că teza e 100% copiată din câte am aflat (...) sesizarea a fost făcută de către noi pentru ca CNATDCU nu a luat măsuri, îmi pare rău, nici nu putea să ia măsuri, noi ne pronunțăm asupra tuturor consiliilor când e vorba de etică, dar aici nu avea ce face CNATDCU pentru ca nu au primit nimic de la Comisia de etică de la universitate, care avea obligația să facă niște demersuri. Pentru că domnul rector a susținut o asemenea treabă, noi am propus destituirea rectorului și reluarea activității, adică realegerea mi se pare, deși am mai propus noi niște măsuri, realegerea membrilor Comisiei de etică din universitate. Există riscul să se cam reorganizeze, ca să nu spun altfel", a mai spus Gheorghe Iancu.