MENIU

Scandalul UBER ajunge pe masa premierului Grindeanu

Transporatorii autorizaţi din România i-au transmis premierului Sorin Grindeanu o scrisoare deschisă în care îi solicită emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să scoată în afara legii activităţile ilegale ale taximetriştilor UBER.

Operatorii de transport din România, asociaţi în confederaţia COTAR, spun că intrarea pe piață a unor firme care fac transport neautorizat înseamnă aruncarea în haos a pieței de transporturi şi falimentul firmelor de transport rutier.

Patronii din Transporturi avertizează Guvernul cu privire la lipsa colectării, pe viitor, a taxelor și impozitelor la bugetul statului – atât de la actualii transportatori, care vor intra în faliment din cauza concurenței neloiale, cât și din partea celor care încalcă legislația.

"Vă rugăm să analizați pretențiile companiei americane UBER, de a se schimba legislația în țările în care firma a intrat pe piață. UBER se laudă că este prezentă în 75 de țări și că se luptă cu legislația tuturor statelor, pe care o declară învechită, pentru că legile prevăd peste tot în lume anumite reglementări pentru trassnporturi și serviciile de taximetrie, pe care UBER recunoaște că le încalcă, dar se apără spunând că nu ei încalcă legea, ci chiar legea le încalcă lor dreptul la liberă funcționare în afara legii", se spune într-un comunicat al COTAR.

Potrivit transportatorilor, activitățile de tip UBER sunt ascunse în spatele tehnologiei au acaparat deja, prin platforme online, nu doar activitățile de taximetrie sau de transporturi, în general, ci și serviciile de turism, consultanță, precum și activitățile de comerț, astfel încât să nu se mai plătească taxe și impozite la bugetele țărilor afectate, printre care se numără și România.

"Așteptăm soluționarea acestei situații printr-o Ordonanță de Urgență care să scoată în afara legii activitatea tuturor platformelor care funcționează în România ilegal, fără a avea acreditare, autorizări, licențe, etc. Ordonanța de Urgență privind scoaterea în ilegalitate a activităților de transport care nu respectă legea deja este promovată de Ministerul Transporturilor și așteaptă avizul de la MAI, MDRAP și semnătura domniei voastre", spun transportatorii asociaţi în COTAR.

Mai multe articole despre:
uber COTAR taximetriştii