MENIU

Scandalul mesajelor rasiste pe un cort de la Universitate. Trei bărbaţi au fost reţinuţi

<p>Cort vandalizat</p>

Trei bărbați au fost reținuți luni de polițiști în urma sesizării din oficiu privind scrierea unor mesaje rasiste pe un cort amplasat în Piața Universității, destinat evenimentelor cultural-artistice organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Romilor.

"În ziua de duminică, 10 aprilie, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au identificat trei bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de incitare la ură sau discriminare și distrugere", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) remis luni AGERPRES.

Cei trei bărbați de 23, 27 și, respectiv, 34 de ani sunt din București și au fost audiați la Secția 10 Poliție.

Cercetările sunt continuate cu cei trei în stare de reținere sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de incitare la ură sau discriminare și distrugere.

"De asemenea, având în vedere că agenții de pază ce aveau obiectivul în sarcină nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu și ar fi părăsit zona posturilor se efectuează cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neglijență în serviciu și favorizarea făptuitorului", se arată în comunicat.

Mai multe articole despre:
poliţie universitate romi mesaje rasiste