MENIU

Cătălin Drulă desființează Agenția pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare, după scandalul interceptărilor DNA

Catălin Drulă, ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că Agenția Română pentru Salvarea Vieților Omenești pe Mare va fi desființată. Anunțul vine pe fondul scandalului legat de dosarul DNA care vizează agenția și o serie de șefi ai PNL. Ministrul ceruse deja control la SVOM, după ce navele agenției nu au putut interveni la salvarea unui echipaj ucrainean.

Drulă a precizat că a vorbit și cu premierul Florin Cîțu, care a fost de acord cu propunerea. Atribuțiile Agenției vor fi preluate de IGSU, potrivit G4Media.
 
Ministrul Transporturilor deja trimisese Corpul de control la Constanța, după ce, în luna martie, când s-a scufundat un vas urcainean, navele ASVOM nu au putut părăsi posrtul, deși tocmai pentru astfel de situații au fost achiziționate.

„Vreau să salut acţiunea procurorilor cred şi am crezut întotdeuna că puterile statului trebuie să îşi facă fiecare treaba, noi putem să mergem până la un punct. Chiar la acea Agenţie de Salvare a Vieţii de Om pe Mare noi aveam un control pornit la cererea mea, dacă vă aduceţi aminte în martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ASVOM nu a putut ieşi din port că era vreme rea şi barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vremea aia. Am trimis un corp de control acolo, un control încheiat care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de  achiziţii”, a declarat Drulă la Timișoara.

Procurorii DNA au început o investigație la agenția aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, acuzațiile magistraților fiind de luare de mită, trafic de influență, constituire de grup infracțional, spălare de bani și abuz în serviciu.

Cinci inculpați au fost plasați în arest la domiciliu de Tribunalul Constanța, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole.

Potrivit unor stenograme apărute în presă la mijlocul săptămânii, președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu și senatorul PNL, George Stângă, au fost înregistrați în timp ce își exercitau influența pentru a-l convinge pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, să le țină oamenii pe posturi și să mai închidă ochii la anumite lucruri.

Ministrul Transporturilor îl va DEMITE pe directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare după ce e suspectat că a luat MITĂ