Continuă scandalul dezvăluirilor lui Negulescu. Reacţia lui Octavian Hoandră
Continuă scandalul legat de dezvăluirile procurorului Mircea Negulescu la Parchetul General. Recent, revista Q Magazine a scris că el ar fi denunțat-o pe Laura Codruța Kovesi. Acum, însă, jurnaliştii de la Evenimentul Zilei susțin că Negulescu ar fi trimis către Parchetul de pe lângă ÎCCJ un document de 50 de pagini, în care ar fi descris relația cu SRI.
În memoriul de 50 pagini, Negulescu ar descrie activitatea sa și indicațiile pe care le-ar fi primit de la SRI, în baza protocolului. Totuși, potrivit Evenimentul zilei, numele Laurei Codruța Kovesi ar fi fost lăsat în afara documentului. Negulescu ar fi descris relația cu serviciul secret. Totodată, acesta relatează comenzile primite de la oameni din conducerea SRI, în baza celebrului protocol de colaborare dintre serviciu și parchet. El era convins, se pare, că toate acțiunile sunt făcute pentru siguranța națională.
Informațiile vin în contextul în care ,,Q Magazine" a scris, recent, că Negulescu ar fi denunțat-o pe șefa DNA.
Negulescu a negat informația în direct la Realitatea Tv, la ,,Jocuri de Putere".
Mircea Negulescu și Lucian Onea, care și-a dat demisia de la șefia DNA Ploiești, au fost puși sub acuzare de Parchetul General în dosarul pretinsei fabricări de probe. Cei doi susțin că sunt nevinovați.
Jurnalistul Realitatea TV, Octavian Hoandră, a intervenit în direct, unde a accentuat că ţara noastră s-a întors în anii '50.
"Este o zi tristă, asta ne demonstrează că am ajuns în anii '50, când Securitatea comanda anchetă. Şi atunci Ceauşescu şi-a dat seama de nocivitatea acestui parteneriat, a interzis astfel de acţiuni. Conducerea SRI de dinainte de domnul Hellvig s-a întors în anii '50. E mai comod să conduci o ţară aşa. Ce s-a întâmplat la Ploieşti este revenirea în anii '50. Acest memoriu pe care l-a făcut procurorul Portocală ne duce în anii '50. Este tragic ce aflăm, e un cutremur pentru ţară", a spus Octavian Hoandră.