MENIU

SCANDALUL de la Mogoșoaia. Filmul agresiunii împotriva consilierei USR. VIDEO

Foto arhivă Profimedia

Felicia Ienculescu-Popovici, a fost agresată verbal şi fizic, joi seară, la o şedinţă, de către doi consilieri locali - Valentin Ene (PNL) şi Dinu Gheorghe (PMP). Unul dintre ei ar fi afirmat „şi dacă face puşcărie, o bagă în scaun cu rotile”. Miza acestui scandal pare să fie un megaproiect imobiliar, susține consiliera, iar totul pare să i se fi tras de la o investigație jurnalistică. 

„Unul dintre colegii mei m-a acuzat că am dat numărul de telefon al unor jurnașliti care au sunat-o pe fiica sau soția sa. Atunci m-a amenințat că „tot mă bagă în scaunul cu rotile”.

Alt coleg mi-a spus că de ce am scris pe Facebook că s-au mărit taxele la gunoi. M-a prins de mână, a încercat să-mi smulgă telefonul, acesta a căzut pe jos. Au venit alți colegi și m-au ajutat. Nu era prima oară când am fost agresată verbal, dar fizic niciodată. Soțul mă aștepta în mașină, am mers la poliția Buftea și am făcut plângere, am povestit totul. Pe drum am sunat la 112. Probabi că este din cauză că noi cerem informații suplimentare despre orice proiect, suntem foarte atenți, chiar am depus o solcitare la ANI să văd dacă acest consilier s-a aflat în conflict de interese. Este vorba de un mega tun imobiliar, este vorba de un teren pe care se află chiar și Palatul Mogoșoaia. ANI nu mi-a trimis nimic până acum, deși solicitarea este făcută din vară. A apărut o investigație jurnalistică și cred că de aici mi se trage. Nu-i cunosc foarte bine pe cei doi consilieri, dar nu mi-am închipuit că voi ajunge să fiu amenințată și agresată și să mi se smulgă telefonul. Sper că ce mi s-a întâmplat să fie un semnal de alarmă și să nu se mai întâmple de acum încolo. Consilierul local Dinu Marian a sărit pe mine, s-a repezit la mine și mi-a sumls telefonul din mână. Am avut prezența să strig ajutor, m-au ajutat niște colegi, iar apoi am fugit în mașină, unde mă aștepta soțul meu. Nu este prima dată când am fost agresată de această persoană, ci m-a mai agresat, dar numai verbal. Nu există studii despre acest proiect, „Sectorul 0”. În Mogoșoaia se bea apă din niște puțuri de adancime care nu fac față. Dacă acest proiect ar fi fost făcut corect, trebuia să vedem de unde sunt luate fonduri de canalizare, cât și pentru termoficare. Este în proiect să se ajungă la 100.000 de cetățeni. Sursa de finanțare este bugetul local, inclusiv un credit de 6 milioane de euro pentru expropieri, dar banii nu sunt suficienți”, a declarat Felicia Ienculescu-Popovici în emisiunea „100%”.

Sectorul 0. Megatun imobiliar, ori investiție pentru oameni

1100 de hectare din teritoriul comunei Mogoșoaia ar putea deveni locul de joacă preferat al marilor dezvoltatori imobiliari. Primăria a făcut deja primii pași pentru ca terenul cu pricina să iasă din proprietatea cetățenilor și să treacă în domeniul public. Transferul se face de voie sau forțat, prin expropriere. Deși în instanță sunt procese pe rol care cer anularea deciziilor de până acum, primarul merge mai departe. În ședința de vineri le cere consilierilor să voteze următorii pași din schimbarea la față a comunei Mogoșoaia.

În mare, proiectul Sectorului 0 prevede preluarea a peste 1100 de hectare de teren din proprietate privată în proprietatea primăriei, trecerea din extravilan în intravilan, schimbarea regimului său economic și asigurarea de utilități și infrastructură. O dată ce toate acestea vor fi gata, terenurile vor fi vândute dezvoltatorilor imobiliari. Au fost definite mai multe trupuri, în funcție de zona în care se află terenurile.

Primarul Precup declara că proiectul Sectorului 0 va merge înainte orice ar fi, și că oamenii își vor da seama curând de beneficiile lui.

“Să ne fie clar, alegerea nu era dacă să se dezvolte zona sau nu, ci cum să se dezvolte. Întrebarea era dacă planificăm noi, autoritatea publică din Mogoșoaia sau lăsăm fiecare dezvoltator sa facă ce vrea. Propunerea mea și alegerea Consiliului Local Mogoșoaia au fost clare, respectiv să planificăm noi, autoritatea publică locală.

Urbanizare pe teren agricol

Așa a luat naștere Sectorul Zero, un proiect de planificare urbană bazată pe reajustare teritorială, o procedură utilizată cu succes peste tot în lume. Principiile care stau la baza acestei proceduri sunt simple: într-o zonă studiată de teren agricol în care se propune urbanizarea contribuie toată lumea care vrea, cu o cotă proporțional egală pentru toată lumea, pentru drumuri, șosele, grădinițe, școli, licee, facultăți, parcuri, dispensare, spitale, și pentru alte asemenea spații publice, tehnico-edilitare, verzi și de protecție în situații de urgență‘, a declarat Paul Precup pentru mogosoaiaonline.

O simulare a celor care se opun proiectului arată însă că, dacă planurile actuale vor deveni realitate, Sectorul 0 ar fi una dintre cele mai aglomerate zone din țară, în care pe 440 de hectare de teren se vor înghesui 80.000 de oameni. În prezent Mogoșoaia are în jur de 10.000 de locuitori care ocupă peste 600 de hectare.

“Impactul unui astfel de proiect asupra traficului rutier în zona prin creșterea populației de la 10 000 la peste 100 000, asupra patrimoniului de excepție si asupra locuitorilor actuali ai comunei este uriaș, de aceea cetățenii trebuie corect informați. Considerăm că era necesară consultarea cetățenilor comunei și apoi un concurs național sau chiar internațional de urbanism sub egida OAR, având în vedere valoarea patrimoniului protejat de la Mogoșoaia și dimensiunea zonei vizate“, se menționează într-un comunicat al consilierilor USR din Mogoșoaia.

Mai multe articole despre:
agresiune consiliera usr mogosoaia