SCANDALUL de la Brașov: Vicepreşedintele TNL Braşov a demisionat, dar continuă amenințările voalate
Vicepreşedintele TNL Braşov - Bogdan Pintilie, care a ameninţat-o pe viceprimărița USR de la Braşov - Flavia Boghiu, a demisionat din partid. El a făcut în continuare amenințări voalate la adresa unor politicieni, de data asta din PNL.
„Îmi cer public scuze doamnei Flavia Boghiu pentru postarea de ieri, postare pe care am şi şters-o, tot ieri. De asemenea, îmi cer scuze tuturor doamnelor care au fost victime ale violentei de orice fel şi care au văzut postarea mea. Desi poza nu îmi aparţine şi am scris în textul postării că este un pamflet, regret că fost interpretată greşit şi că am atins un subiect atât de sensibil, cu care foarte multe femei se confrunta. Întrucât subiectul a fost exploatat politic, am decis să demisionez din PNL, până la clarificarea acestei situaţii”, a scris Bogdan Pintilie pe Facebook.
„Nu mi-am dat demisia din PNL la cererea doamnei Mara Mareş, a domnului Florin Cîţu şi a doamnei Alina Gorghiu, mi-am dat demisia fiindcă aşa am simţit şi a fost o decizie pe care mi-am asumat-o, aşa cum mi-am asumat şi postarea pe care am avut-o în cursul zilei de ieri! Acum, nemaifiind membru al PNL, pot pune câteva poze simpatice, în care apar unii membri de bază ai PNL, că aşa-i în politică! ”, a transmis acesta.
Reacția PNL Brașov
Organizația Județeană Brașov a Partidului Național Liberal se delimitează ferm și dezavuează manifestarea vicepreședintelui Tineretului Național Liberal Brașov, Bogdan Pintilie, membru al Organizației municipale Brașov a PNL, la adresa d-nei viceprimar Flavia Boghiu.
Ca partid și ca persoane care am militat și milităm împotriva oricărei forme de violență, promovând constant buna cuviință, respectul față de semeni și fair-play-ul în politică și în societate, nu putem accepta, nici măcar ca o glumă, un asemenea derapaj, cu atât mai puțin cu cât ținta sa este o doamnă. Sunt glume care se fac și glume care nu se fac. Iar postarea pe o rețea de socializare a tânărului nostru coleg intră în cea de-a doua categorie.
O asemenea manifestare, pe care o respingem net, nu caracterizează liberalii brașoveni, lucru pe care l-am dovedit de-a lungul timpului. Înainte de a fi politicieni, suntem oameni și trebuie să ne respectăm.
Dl. Bogdan Pintilie a anunțat deja că va demisiona din partid. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, solicităm, conform statutului PNL, Organizației municipale Brașov, din care dl. Bogdan Pintilie face parte, să ia în discuție în procedură de urgență acest caz și să dispună măsura care se impune.
În numele liberalilor brașoveni, cerem scuze d-nei Flavia Boghiu și o asigurăm de respectul nostru!
Organizația Județeană Brașov a Partidului Național Liberal - Președinte Adrian Ioan Veștea
Tineretul Național Liberal condamnă ferm orice act de violență
Tineretul Național Liberal se delimitează în totalitate de comportamentul domnului Bogdan Pintilie și condamnă ferm orice act de violență sau instigare la violență.
Organizația noastră nu agreează sub nicio formă asemenea manifestări, care contravin valorilor Tineretului Național Liberal.
Astfel, solicităm PNL Brașov să ia măsurile care se cuvin împotriva domnului Pintilie - în calitate de organizație locală al cărui membru este și care are totodată atribuțiile statutare în sancționarea membrilor.