MENIU

Scandalul Black Cube, noi controverse. Directorul agenţiei, declaraţii şoc în faţa procurorilor

Noi controverse în dosarul Black Cube. Audiat de procurorii DIICOT, Dan Zorella, directorul agenţiei, susţine cu fermitate că operaţiunile de spionaj care o vizau pe şefa DNA au fost aprobate. El invocă o discuţie cu fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, arestat în acest dosar şi anchetat de DNA pentru corupţie. Informaţia ar fi fost verificată şi prin fostul şef al Mossadului, care ar avea relaţii bune cu autorităţile din România. Ca probe, Zorella are însă doar un CD, ce conţine înregistrarea discuţiei cu Dragomir, iar fostul şef al MOSSAD-ului nu poate fi audiat pentru că, între timp, a murit.

Dan Zorella, şeful Black Cube, a fost audiat de procurorii DIICOT la distanţă printr-un sistem de video conferinţă. Potrivit evz.ro, acesta le-ar fi declarat anchetatorilor că Daniel Dragomir, le-a spus că deşi nu mai lucrează la SRI, a rămas un personaj în umbra serviciului.

Întreaga discuţie ar fi fost înregistrată, iar DVD-ul a ajuns la DIICOT.

Șeful Black Cube mai susţine că a fost convins de fostul ofiţer SRI că demersul spionării este susţinut de Eduard Hellvig şi de Klaus Iohannis.

Pentru a nu exista dubii, Dan Zorella a susţinut că a luat legătura cu fostul şef al Mossad, Meir Dagan, care i-ar fi confirmat printr-un "ok".

Totuşi, în afară de înregistrarea discuţiei cu Daniel Dragomir, şeful Black Cube nu ar fi adus alte probe care să susţină afirmaţia că demersul companiei avea aprobarea de la cel mai înalt nivel din România. Mai mult, fostul şef al serviciului secret israelian a murit la începutul anului şi nu există nicio dovadă că Zorella a luat legătura cu el.

Varianta unei aprobări din partea preşedinţiei a fost negată de Klaus Iohannis.

"Au fost vehiculate anumite scenarii. Vreau să fiu foarte clar şi fără echivoc. Preşedintele şi preşedinţia nu au protejat, nu au fost implicate", a declarat preşedintele Iohannis.

În altă ordine de idei, Zorella spune şi că existau clienţi care să plătească şi a discutat inclusiv despre preţuri.

Horodniceanu: "Avem mai multe piste la acest moment. Nu vă pot spune dacă au fost identificaţi beneficiarii reali ai contractului. Au avut aprobare de la cel mai înalt nivel? Nu avem date în acest moment.

Jurnaliştii de la Evenimentul Zilei mai spun că Black Cube verifica declaraţiile de avere ale şefei DNA, suspiciuni de răzbunare faţă de Alina Bica, o posibilă mită luată, în numele Laurei Kovesi de tatăl acesteia, și posibile conturi bancare în Elveţia şi Cipru.